M-am trezit azi dimineață, de ziua națională a României, într-un pat din satul Criț, comuna Bunești, județul Brașov. Am ajuns acolo cu o seară înainte, punând degetul fix pe centrul hărții și după vreo cinci-șase ore de condus din capitala României. Vorbisem la telefon cu doamna Rozalia, a cărei pensiune am găsit-o pe net și a cărei voce caldă m-a convins imediat. De ce Criț? Nu știu… Poate pentru că e la doar câțiva km de Viscri, un loc magic, care a întîlnit deja norocul. În inima României de la Criț, viitorul arată bine doar dacă vor (vom) avea noroc.
Pe vremuri, satul era frumos și prosper. Fiindcă era locuit de sași – oameni dintr-o altă specie a Responsabilului – care, însă, au plecat în Germania prin anii ’80 plătind șpăgi de mii de euro statului român. După Revoluția de acum 25 de ani, unii, foarte puțini, s-au întors, alții preferă să vină în vizite scurte, de numai cîteva zile sau săptămîni. Soțul doamnei Rozalia îmi povestește că printre cei care s-au întors în țară este Michael Schmidt, actualul director al BMW Romania, un român de origine germană care-a crescut în Criț. Ca să vă dați seama ce oameni erau sașii ăștia, o să încerc să redau cît mai exact un fragment dintr-o poveste spusă de soțul doamnei Rozalia: “Cînd eram eu mic, toți copii din sat trebuiau să învețe să cânte la un instrument. Era un sas la noi, foarte avut și destul de riguros, așa, care ne obliga să învățăm să cîntăm la un instrument. Am fost coleg cu Michael Schmidt…”
Doamna Rozalia și alte cîteva familii din sat au păstrat ceva din Responsabilul săsesc. Și bine-au făcut. Căci doar așa mi-am amintit perfect de bucatele pe care le mâncam în urmă cu 30 de ani la rudele mele de la țară. Și de mirosul de foc de lemne. Și de dulcețurile copilăriei. Știți cît costă la doamna Rozalia o cină, un mic-dejun și-un pat pe noapte? Fix 108 lei. Circa 25 de euro. E incredibilă starea de bine la domna Rozalia. Iar dulcețurile ei (gutui, soc, rubarbă, zmeură, coarne etc, la doar 8 lei borcanul) sunt magie pură. Dacă vreți să-ntîlniți viitorul care sună bine, mergeți la doamna Rozalia (click aici). Dac-o faceți mai la vară, e foarte posibil să vă întîlniți cu un grup de 50-60 de studenți englezi care vin deja de doi ani la doamna Rozalia, cu corturile, să studieze plantele în curtea din spatele casei.

Altfel, în sat sunt foarte mulți amărîți. Mulți dintre ei, țigani ce-au ocupat așezările după exodul sașilor. Iar ei…, ei nu prea disting viitorul.