Istoria PSD se repetă. Cu meticulozitate.

De 5 , , Permalink 0

De vi se pare cumva interesantă informaţia cum că Mircea Geoană e în tratative cu Partidul Conservator, ei bine, atunci trebuie să ştiţi că povestea nu e tocmai nouă. Am asistat împreună la derularea ei în urmă cu circa patru ani. Scenariul e identic, doar personajele sunt puţin schimbate. Daţi-mi voie să vă reamintesc. În 2005, ...

Mic îndrumar despre întreţinerea bicepşilor la şoricei

Sunt cîte unii care nu au deloc, dar deloooooc simţul măsurii. Şi nu ştiu cum se face, dar fiinţele astea nu încetează să mă uimească. Spre exemplu, iată, e unul pe care-l cheamă Daniel Constantin. V-am mai spus despre el, e de la Partidul Conservator. În fişa postului său scrie că e preşedinte şi că ...

Cum conservi o plictiseală

Redus la absurd, rostul unui partid aflat la putere e să guverneze, iar cel al unui partid de opoziţie, să dea comunicate de presă. Din păcate, la noi ambele treburi se fac prost, foarte prost şi, uneori, incredibil de prost. Să mă explic. Tocmai mi-a căzut în faţa ochilor un comunicat de la Partidul Conservator. ...

Partidul lui Stan şi Bran

...se numeşte Partidul Conservator, ai cărui membri, ca să le zic aşa, l-au ales astăzi, la Congres, pe Stan pe post de preşedinte, respectiv pe Bran în rol de prim-vicepreşedinte. Cît despre desfăşurarea ideilor politice în timpul Congresului, la care din nefericire am asistat, tot ce vă pot spune este că... (vezi aici)

Google n-a prea auzit de viitorul preşedinte al PC

Ce-mi plac mie alegerile astea cu un singur candidat. Mor de dragul organizatorilor. Spre exemplu, uite, cîteva sute de delegaţi la Congresul Partidului Conservator, fost Umanist Român, se vor aduna peste o lună ca să aleagă un preşedinte. Pe buletinul de vot nu va fi trecut, însă, decît un nume: Daniel Constantin. Cum PM (asta ...