Cel mai lung text din blogosfera!

• de Adinel Chirita

A fi guvernat înseamnă a fi urmărit, inspectat, spionat, dirijat, mînat de lege, numărat, înregimentat, înrolat, îndoctrinat, moralizat, controlat, verificat, apreciat, evaluat, cenzurat, comandat de către creaturi care nu au nici dreptul, nici înțelepciunea, nici virtutea să facă asta. A fi guvernat înseamnă a fi la fiecare operațiune, la fiecare mișcare notat, înregistrat, pus la socoteală, taxat, ștampilat, măsurat, numărat, evaluat, autorizat, mustrat, avertizat, supus interdicțiilor, îndreptat, corectat, pedepsit. Sub pretextul folosului public și în numele interesului general ești pus să contribui, ești muștruluit, jecmănit, exploatat, monopolizat, extorcat, storcoșit, tras pe sfoară, jefuit; apoi, la cea mai mica rezistanță, la primul cuvînt de împotrivire, ești reprimat, amendat, jefuit, umilit, hărțuit, vînat pînă în pînzele albe, supus abuzurilor, bătut, dezarmat, legat, sugrumat, închis, judecat, condamnat, împușcat, deportat, sacrificat vîndut, trădat; și ca să pun capac la toate, batjocorit, zeflemit ridiculizat, ultragiat, dezonorat. Aceasta este guvernarea; aceasta este justiția ei; aceasta este moralitatea ei. – Pierre-Joseph Proudhon

 

In competition, individual ambition serves the common good. – Adam Smith

 

Pentru cei care, după ce au lecturat primul citat, au ridicat deja o sprînceană și circumspecți se pregătesc să lectureze textul de mai jos le spun “puțintică răbdare”. Pentru cei care au un zîmbet larg și așteaptă un text plin de vituperații la adresa situației noastre actuale care sa le aline oful unei zile grele le spun “Move along people, nothing to see here, move along…”.

 

Primul citat este al lui Proudhon, dar este extras dintr-o notă de subsol din cartea lui Robert Nozick, Anarhie, stat si utopie. Nozick este pentru mine un libertarian sprințar care a murit mult prea repede. Îmi doream să trăiască cît George F. Kennan dar nu a fost să fie. Al doilea citat este practic o simplificare a filosofiei lui A.S. dintr-un film și cred că măcar o parte din cărțile sale ar trebui să fie lectură obligatorie dacă vreți să înțelegeți societatea de azi. Așa că vă ofer un  link pentru aprofundare.

 

De asemenea, vă rog să luați fiecare părticică din acest text cu “un dram de sare”. Cînd vine vorba de profeții nimeni nu o nimerește 100% iar eu care îmi trăiesc viața de rețea socială în 140 de caractere cu atît mai puțin.

 

Am fost întrebat de ce n-am blog așa că hai să vedem cum ar fi o zi din viața mea dacă aș avea blog, dacă aș ceda dorinței de a deschide visceral consola de postare și aș scrie mai mult de 140 de caractere.

 

Miercuri, 30 iunie 2010, ora 8.10 (inainte de cresterea TVA)

 

Exact cînd îmi trăgeam pantalonii, să plec în grabă spre muncă, Florr se trezește și fără niciun avertisment începe: Ieri tata s-a dus la macelărie să ia carcasă de porc și piept de pui pentru ziua de după nuntă. Vînzătoarea l-a avertizat că bine a făcut că a venit azi că de joi totul o să fie mai scump. Îți dai seama că noi nu am luat nimic pentru cununie? Și eu ți-am zis…

 

Eu: Păi și ce vrei să fac acum? Pînă pe 1 avem mîinile legate… Asta e viața… #@&^!! Să îmi… @#* &*(%%!!…(și aici ar urma o întreagă diatribă despre visul unui cuplu cu un singur venit de a se căsători față cu realitatea României de azi)

 

Miercuri, 30 iunie 2010, ora 19.30

 

Florr: Vezi că a sunat Geany (fratele meu cel mai mare) și zicea că vrea vorbească cu tine.

Eu: Unde? Că eu n-am niciun apel.

Florr: Pe celelălat telefon

Eu: Aaaa…lasă că îl sun acum

….

Geany: Bă, vezi că ăla a cîștigat toată casa.

Eu: Cum mă?!…

Geany: Păi el avea proces și cu… i-a dat tot…

…

Așa că mama mi-a zis să facem cumva și să facem rost de mașină să începem să cărăm din lucruri pe unde putem…

Eu: Bine mă, o să vorbesc la serviciu și te sun mai tîrziu…( aici ar urma un alt text în care să expun cît pot eu de bine cum o femeie singura își încheie șederea întrun loc unde a crescut frumos, cu o pensie pe caz de boala, 6 copii – dintre care unul i se proorocise că îl va duce în roabă, subemnatul, dar ea cu Alexandru Pesamosca l-au facut om -, a dus pe picioare 3 infarcturi și nu mai știu cîte preinfarcturi, a crescut, mai mult sau mai puțin, în curtea aia, 9 nepoti, a învins un cancer de col uterin și a învățat pe cine îi trecea pragul cum e mai bine să-și privească viața )

 

În viata mea de twitterist niciunul din fragmentele vieții mele nu a apărut postat ca dorință a mea de a primi ceva atenție. De ce? Practic sunt pe twitter să prind din înțelepciunea industriei în care lucrez, nu să mă lametez. Lucrez în domeniul IT, o industrie în România care pentru fiecare 1 leu scutit de impozit la nivel de angajat profesionist întoarce la buget 13 lei, lucru care trebuie să recunosc e rar.

 

Concluzia primului dialog de miercuri e că și eu și Florr ne amuzăm teribil, la finalul zilei, de excesele de furie cu care reglementăm cotidianul. Fie eu prin vorbele lui Groparu’ “mă scarpin în cap, mă scarpin la fund și îmi zic că nu mai vreau să mi se întîmple asta în viața mea” fie rîdem copios pe melodia lui Jean Constantin  – Te pup (nunta va fi pe 15 august, de Sf. Maria). Ascultați melodia să vedeți de ce :). Dragostea unul față de celalalt ne face pe amîndoi optimiști, mai vioi, mai frumoși.

 

Al doilea dialog de miercuri e mult mai serios pentru a fi însumat oriunde cu litere de-o șchioapă. Mama m-a trimis la studii iar acolo, citind cărți de la Thomas Morus încoace și în totală contradicție cu acest gîditor, am prins respectul față de proprietate și domnia legii, iar după ce justiția și-a spus cuvîntul – chioară, goală, grotescă sau cum o mai fi ea portretizată azi de alții – nu pot să fac altceva decît să respect decizia celui care vorbește în numele ei. Oricum în cazuri de genul ăsta nu știu om mai puternic decît mama mea, iar la acest moment nu își dorește decît să iasă decent din aceasta situație. Să nu fie unul din românii care îi vezi cu avutul de o viață în stradă, care fac vîlvă printre printre amatorii de senzații oteviste. Zîmbesc senin cînd îmi dau seama că mama îmi va mai servi, încă odată, o lectie de viață care să îmi țină pînă la adînci bătrîneți.

 

Pe twitter, cel puțin în spațiul meu, nu există Băsescu, Geoană, Boc, Năstase, Ponta, Antonescu, Mitrea, Hoară, Udrea, Aura Vasile, Hrebe, Orban, Oprescu, Vanghelie, Voiculescu, PDL, PSD, PNL sau (WTF!) Partidul Comunist și dacă există trec peste ei/ele așa cum trec peste orice criză cotidiană… rîzînd. Cei pe care îi urmăresc cu atenție sunt în marea lor majoritate profesioniști în lumea programării, care în lipsa unui cuvînt mai bun îi numesc simplu: TRON-i mei. Cîteva exemple: @irinah (pentru că știu cel puțin 5 lucruri care mă uimesc la ea fără să o fi întalnit vreodată); @mcorlan (pentru că e neobosit în meseria lui), @aspinei, @clehene și @adragomir (oamenii aștia, în special ultimul, cînd pun un link undeva te duci din pagină în pagină și citești, și citești, și citești și fără să îți dai seama e 4 dimineața și ai învățat ceva despre software care e extraordinar), @magdaneagu (pentru că i-a dat o tona de încredere nepoatei mele), @cti97 (pentru că nu vorbesc cu el cît îl citesc și fiecare lectură = fun = WIN!), @xhr (d’aia!), @gelu11 (pentru că e singurul Literature Dreamer in Test pe care îl știu, doar pe twitter nu personal)… și puțini alții.:)

 

Ca să adaug puțină greutate termenului de TRON, termen de care am să mă tot leg în partea a doua a acestui text, am să spun și prima profeție.

 

Pe 17 decembrie 2010, la nivel de tehnologie 3D, Disney își va lua revanșa prin Tron Legacy față de Weta Digital, în tentativa lor de a oferi consumatorului doza anuală de WOW! Effects, supremație pe care gigantul producător al viselor copilăriei noastre a pierdut-o în 2003 odată cu apariția ultimului episod din Lord of the Rings. Am să adaug și puțin fundal istoric: Tron (1982) și The Last Starfighter (1984) sunt printre primele filme în care s-a folosit intensiv computer-generated imagery (CGI).

 

În industria de software CGI înseamnă mii de ore de muncă pe an și multă, multă imaginație. Ultimul cuvînt am să îl folosesc și eu pentru a încerca să transpun conceptul de tron societății românesti din jumătatea a II-a a anului 2010 sau cel puțin ce cred eu că se va întîmpla.

 

La acest moment, la noi totul se desfășoară sub un spectru masiv, uriaș, coplesitor: criza, gafele politice și economice, așteptările populației, mișcările stradale, furăciunea, furia, drama personală… totul! Statul e descris ca toxic, rau, indolent, spoliator si total inutil cand ai nevoie de el. Presa portretizată ca fiind dornică de sînge – iar cînd se exprimă, mai ales pe TV, iese ceva de neînțeles cu o doză imensă de bîlci și impreună cu un șuvoi de insulte și aluzii -; prea părtinitoare, prea cu menu, ba chiar mai mult pusă alături de Ben Laden (WTF! o_O).

 

La nivel individual eu însă percep ridicarea unei alte paradigme. O parte din populația României nu mai are nimic material care să îi vină fără muncă, care să îl cheltuie fără să îi știe “greutatea”. Cîteva exemple grele: banii celor din afară nu mai vin că și ei au probleme, hackereala (scamming-ul) nu mai aduce suvoiul de bunăstare, clubăreală și Jack din trecut, suma din comerțul cu mașini la mîna a II-a ajunge doar pentru un pachet de scobitori, banii din munca de mîntuială din contractul cu statul sunt cam puțini și banca bate la usă… Pe de altă parte există oameni care n-au avut niciodată nimic… :|
În toată această ceață și incertitudine socială trăiește tron-ul. El e independent, tăcut, bagă muncă pînă îi cade capul, își alege amicii să fie după același calapod. Tron-ul își ține familia aproape, își respectă rudele, însă la momentul protrivit le spune în față ce crede el/ea despre viață și valori, cu toate ca asta ar putea presupune o ceartă monstruoasa, stînjenitoare petru cei care participă la acest conflict. Va veni vremea cînd tensiunea se va disipa, datorită diplomației celorlalți din cercul apropiat sau, mai bine, datorită faptului că unul a avut dreptate sau nu. Acțiunea de ați prezenta scuzele sau de te abține în a savura “victoria” sunt două trăsături importante la un tron.

 

Acum am să mă joc un pic cu vorbele cum fac muuulți. Tron-ul cînd își prezintă munca sau dai de ea din întîmplare prin meandrele societale arată ca un show Victoria’s Secret, însă trebuie să observi atent unde și-a pus amprenta. La acest moment unii mi-au pus stampila – Asta e maniaco-depresiv! Are drama în familie și ne vorbeste de viață ajungînd la concluzia că totul se reduce la bikinii și lenjerie intimă. Ei bine, e singura mea modalitate de a răspunde postării “criptice” lui Turambarr despre SCL Elections, iar în plus TVR1 tot m-a bombardat cu show-ul VS. Asa că, hai să disecăm puțin.

 

Show-urile VS, ca și bătăliile electorale, durează luni de zile să fie puse în scenă, costa o gramadă de bani, se investesc mii de ore de muncă și imaginație. Un show VS și replica ei electorală conțin tehnologie, crowd control, muzică la modă să creeze hype etc. Dacă te oprești o clipa și gîndești, ca un tron, o să îți dai seama că dacă alegi produsul, pe care nu ți-l permiti dar riști, consoarta va fi fericită însă tu ți-ai amanetat viața pe termen scurt sau mediu în virtutea acumulării unor “valori” care nu țin de nimic, nici foame, nici sete… Mai mult, viața ta personală nu va suferi un salt pozitiv dramatic ;).

 

Dacă alegi și produsul și pe cea care îl prezintă, ei well… atunci să știi că pe buletinul tău nu scrie Briatore și pe termen mediu și lung… Apropo, ați văzut tron-ii (dansatoarele imbrăcate sci-fi ;D) din clipul de mai sus? Sunt sigur că au muncit ore întregi pentru rolul lor și au plecat de acolo fără a avea alterate pasiunea pentru dans, valorile și ideile despre viață. Poate au visat și ele un pic la o viață de star… dar toți facem la fel…

 

Profeția de “140 de caractere” 2010 e că TRON-ul, fie el urban sau rural, s-a săturat, cîștigă teren și îl va provoca pe amatorul de easy money oriunde: pe facebook, twitter, oriunde lucrează, oriunde își cumpără cele necesare și își petrece timpul liber. TRON-ul va știi cum să își obțină autorizațiile ca să nu mai dea o dijmă în plus sau să se ferească de amenzi, că astea oricum vin însă măcar să fie mai puține. Omul denumit generic TRON s-a săturat un pic să țină prelegeri la cît mai mulți în speranța că le va schimba viziunea despre viață, îi lasă pe alții – vedeți link-ul de jos :D. Tot ce poate sa facă acum e să “își ia familia și să dea trei ture”, să creeze plus valoare pentru el și ai lui (fie firmă fie familie). Misery is easy, happiness you have to work at (Vorbă cheie rostită de popă în filmul Ondine). 

 

Desigur, un TRON nu uită… Nu uită ce vede în jurul lui în fiecare zi…

 

Închei parafrazînd ultimele cuvinte ale lui Randy Pausch din The Last Lecture. Aceast guestpost  la Palatul Suțu nu e pentru voi e pentru familia mea.