Cel mai ușor lucru e să spui nu. Lumea noastră, așa cum o știm, e atît de indecisă între bine și rău tocmai pentru că există nu-ul. Aș vrea să fiu bine înțeles, nu vorbesc despre negație. Vorbesc despre nu. Nu-ul este o atitudine. Negația e o stare de fapt. Pe care filosofii au explicat-o prin acel proces de înlocuire a unor calități cu altele (a vechiului de nou, spre exemplu), fapt ce ar asigura, spun ei, dezvoltarea.

Ridică-ți puțin ochii din asfalt și privește trecătorii! Observă-le grimasele. Ridurile. Grijile. Ele, toate, vin dintr-o serie de nu-uri pe care el, trecătorul pe care-l privești, a trebuit să le spună sau să le audă. Într-o lume a da-ului predominant, adică nu în această lume, el ar rîde. Și te-ar lua de mînă să rîzi cu el. Știu, astfel de oameni sunt rari. De ce? Păi, tocmai ce v-am spus: fiindcă cel mai ușor e să spui nu.

E ca și cînd nu faci nimic. Observați, e un nu acolo. E mereu, de fapt, un nu care-ți ispitește atitudinea. Faci sau nu faci. Iată ce te definește!

Acestea fiind zise, aș vrea să vă vorbesc astăzi despre doi oameni. Doi oameni speciali, din PR. I-am întîlnit într-o vreme cînd zgomotul nu-urilor e destul de intens. Imposibil să n-o știți. E vremea în care dacă vrei să miști lucrurile din punctul A în punctul B trebuie să faci eforturi care depășesc adesea valoarea cumulată a lucrurilor, ba chiar și a drumului dintre A și B.

Numele lor sunt Ileana Zamfir și Robert Zănescu și lucrează la Bancpost, în zona de comunicare. Dacă-i întîlniți în drumurile voastre, să știți că ei sunt doi oameni de da. Doi oameni cu atitudine pozitivă. Doi oameni care nu doar că mută cu o foarte mare ușurință lucrurile din punctul A în punctul B, dar o fac mereu cu zîmbetul pe buze. Așa, ca într-o lume a da-ului preponderent. Iar pentru asta eu vreau să le mulțumesc.  Și să le spun că fotografia asta e pentru ei.