Un text pentru cei care încă nu știu cu cine să voteze la alegerile prezidențiale din 24 noiembrie 2024

De 2 No tags Permalink 2

Știu că n-ai cu cine să votezi peste 12 zile. Am avut și eu incertitudinea asta până deunăzi. Recunosc, n-am fost chiar absent și, în ciuda faptului că de câteva luni bune nu mai lucrez într-o redacție, m-am informat, citind cam tot ce era de citit. În plus, am informat, după puteri, aici, pe blog (vezi postările precedente) cu multe materiale în exclusivitate, adesea preluate de presa unde eu nu mai pot scrie.

Ce știm până acum?
Sunt 14 candidați, iar 4 dintre ei au șanse să intre în finala din 8 decembrie cu Marcel de la Buzău, beneficiarul mașinăriei uriașe de propagandă a PSD. Ei sunt: Mircea Geoană, George Simion, Nicolae Ciucă și Elena Lasconi.
Toți cei cinci au însă mari probleme de credibilitate și demnitate, după părerea mea. Cred că și după a ta. Nimic sau aproape nimic din trecutul lor nu-i recomandă pentru un serviciu public de un asemenea nivel.
Președintele României ar trebui să fie, mai mult decât orice atribut prevăzut în Constituție, un model care poate servi drept exemplu prin calitățile sale deosebite.
Dignus est intrare in nostro doctor corpore. Prin această formulă solemnă se oferea și se oferă încă în marile universități titlul de doctor.

Cred că sunteți de acord cu mine că, atunci când vine vorba de Ciolacu, Ciucă, Simion sau Geoană, nu putem vorbi de niciun dignus. Unii dintre ei au plagiat fără nicio rușine în tezele lor de doctorat. Iar alții abia de-au terminat o facultate la fără dignus și aia făcută târziu. Toți par specializați în furt și minciună, pur și simplu. Latinii înțelegeau dignusul printr-o serie complicată de sensuri și nuanțe, care ar putea fi astăzi rezumate la noțiuni precum demn, vrednic, merituos, respectabil, onorabil, calificat, valoros, potrivit sau adevcat.

Nu, în cazul celor de mai sus putem atribui mai degrabă noțiuni precum: șmecher, fals, viclean, șiret, descurcăreț, perfid, duplicitar, înșelător, fals, prefăcut, ipocrit, șulfă.
Iar asta nu e în regulă. Pentru nimeni dintre noi, cu excepția lor.

Președintele României ar trebui să fie mai mult decât un semnatar al legilor dezbătute în Parlament.
Președintele României ar trebui să fie mai mult decât unul care acordă medalii sau grațieri.
Președintele României ar trebui să fie mai mult decât un beneficiar al unor coloane oficiale cu multe limuzine și al unor imobile de lux.
Președintele României ar trebui să fie mai mult decât unul care face poze cu alți șefi de stat, cu sportivi premiați sau cu elevi la deschiderea anului școlar.
Președintele României trebuie să fie un model.
Președintele României trebuie să fie o persoană care, prin valoare și calități, poate servi drept exemplu.
Președintele României trebui să fie cineva care ne inspiră.
Să fim mai buni.

M-am uitat cu mare atenție în ultima vreme peste fotografiile tuturor candidaților la funcția de președinte al României din rețelele de socializare. Fac de mult timp fotografii și am ajuns să pot citi limbajul ascuns al imaginilor de tip fotografie. Și vă mărturisesc că am descoperit că există un candidat, unul singur, din ale cărui fotografii am simțit acel ceva ce-l apropie puțin de profilul unui președinte bun.
Și nu vorbesc aici despre faptul că, tehnic vorbind, fotografiile acestuia sunt bine realizate. Și că e cam singurul care pare că a angajat un fotograf care știe ce face.
Vorbesc aici despre senzația pe care aceste imagini mi-o transmit, de persoană cu foarte mult bun-simț, atentă, care pare să merite dignusul de intrare în Palatul Cotroceni.

photo: Gönczy Tamás

kelemen2 kelemen3 kelemen4 kelemen5 kelemen6 kelemen7 kelemen8 kelemen9

photo: Gönczy Tamás

kelemen12

kelemen-votanta

Sursa fotografiilor: Kelemen Hunor

Dacă nu mă înșel, autorul fotografiilor este Gönczy Tamás.

2 Comments
  • vasile
    November 12, 2024

    Poate si Silviu Predoiu, chiar daca a fost la secu…

  • Gönczy Tamás
    November 14, 2024

    Mulțumesc frumos! 😊🤝

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *