Toni Erdmann

Dacă v-ați întrebat de ce apare Erdmann în numele unora dintre prietenii voștri pe Facebook, ei bine, să știți că e vorba de o bună acțiune de PR pentru un film. Se numește Toni Erdmann și este propunerea Germaniei pentru nominalizările la Oscar în categoria “Cel mai un film străin”. Am văzut astă-seară, în avanpremieră la AFI Cotroceni, acest film, iar dacă e permis să-mi exprim o părere aș zice-așa: bun. Pe alocuri foarte bun. Doi actori în roluri principale extraordinari: Peter Simonischek și Sandra Hüller. O rusoaică (Victoria Malektorovych) de care te vei îndrăgosti. Și un scenariu inspirat. E o poveste frumoasă despre un tată și fata lui corporatistă. Să ridice mîna cîți dintre voi are un tată, respectiv cîți dintre voi lucrează într-o corporație. Știam eu…

Toni Erdmann e filmat în mare parte în România, cu o acțiune care se petrece în România. Motiv pentru care îi e ușor și firesc să fie recunoscut în categoria tragicomediilor. Veți auzi adesea în sală oamenii rîzînd. Unii în hohote. Eu n-am rîs, dar m-am surprins adesea zîmbind. Vă repet: e un film bun. Și vi-l recomand. Mergeți să-l vedeți! Mai ales dacă aveți un tată pe care nu l-ați mai sunat de mult pentru că sunteți prinși cu tot felul de deadline-uri la jobul vostru corporatist.

Aș fi vrut să spun că e o capodoperă, așa cum am făcut cu Sieranevada lui Cristi Puiu (propunerea României pentru Oscar). Dar nu e. Un singur argument: Toni Erdmann este filmat modest. Pe alocuri prost sau foarte prost. Iar filmul, pentru mine, nu e doar scenariu. Și nici interpretări geniale ale unor actori bine aleși. Filmul e imagine. O colecție de fotografii. Tehnica și arta înregistrării fotografice a unor scene. Cinematografie. Iar la acest capitol, Toni Erdmann e slăbuț. Aveți mai jos, ca să înțelegeți ce vreau să spun, cîteva imagini de pe imdb.com. Nici una nu e fotografie. Din păcate. Altfel, repet, filmul este bun și merită să-l vedeți.

erdmann-1

erdmann-2

erdmann-3

erdmann-4

erdmann-6

erdmann-7

No Comments Yet.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *