Stau câteodată şi-mi aduc aminte ce vremi şi ce oameni mai erau în părţile noastre pe când începusem şi eu, drăgăliţă-Doamne, a mă ridica băieţaş la casa părinţilor mei, în satul Humuleşti, din târg drept peste apa Neamţului; sat mare şi vesel, împărţit în trei părţi, care se ţin tot de una: Vatra satului, Delenii şi Bejenii.

Două case mai încolo și 170 de ani mai tîrziu, Ionela Lungu rescrie poveștile lui Ion Creangă în Vatra satului. Dar nu cu cerneală, pe hîrtie. Ci din lut, cu eboșoare (pentru degroșare). De ce-ar vrea cineva să-i readucă la viață pe tușa Mărioara, Păcală, Moș Nechifor Coțcarul, Moș Ion Roată sau Danilă Prepeleac? Sincer, nu știu. Dar intuiția mea spune că e ceva miraculos în lucrul ăsta (aparent) manual. Pe care nu-l înțelegem încă. Chiar dacă se întîmplă.
De mai bine de 2500 de ani, de la Thales, Heraclit și Socrate-ncoace, oamenii încearcă să explice ființarea. N-a zis nimeni: “am reușit, iat-o!”. Și totuși se întîmplă. Miracolul exercițiului cognitiv a umplut bibliotecile din care noi ne adăpăm încercînd să înțelegem ființarea. De vă-ntrebați ce i-o fi venit lui Platon să scrie Phaidon, Republica sau Banchetul, să știți că la fel de absurdă e și întrebarea despre rostul meșteșugului Ionelei Lungu. Unele lucruri nu se explică. Doar te bucuri de ele. Eu, spre exemplu, văzînd micul magazin de “meșter popular” al Ionelei de la poalele Cetății Neamțului, am simțit nevoia să-l recitesc, după 30 și ceva de ani, pe Ion Creangă.

– Las’, măi Ştefane şi Smărănducă, nu vă mai îngrijiţi atâta; că azi e duminică, mâine luni şi zi de târg, dar marţi, de-om ajunge cu sănătate, am să iau nepotul cu mine şi am să-l duc la Broşteni, cu Dumitru al meu, la profesorul Nicolai Nanu de la şcoala lui Baloş, şi-ţi vedea voi ce-a scoate el din băiat; că de ceilalţi băieţi ai mei, Vasile şi Gheorghe, am rămas tare mulţumit cât au învăţat acolo. De douăzeci şi mai bine de ani, de când port vornicia în Pipirig, am dus-o cam anevoie numai cu răbuşul. Ce folos că citesc orice carte bisericească; dacă nu ştii a însemna măcar câtuşi de cât, e greu. Însă de când mi-au venit băieţii de la învăţătură, îmi ţin socoteala ban cu ban şi huzuresc de bine; acum zic şi eu că poţi duce vornicia pe viaţă, fără să te simţi. Zău, mare pomană şi-a mai făcut Alecu Baloş cu şcoala ceea a lui, cine vrea să înţeleagă!

Ionela și-a deschis de curînd și o școală. Ateleriele lui Nică. Vin cîțiva copii din Humulești la ea, după grădiniță sau școală, seara, de la 4.30 la 5.30, și-nvață despre ființarea din lut. Cu humă și apă. Cînd nu se ocupă de copii sau de plămădiri din lut, Ionela face tapiserii din fire naturale de lînă lipite pe sac prin tehnica colajului. Sau pune 2 bănuți în punguțe mici din piele. Sau se ocupă de destinele unei Asociații a Meșterilor Populari din Ținutul Neamț, unde-a adunat, tot cu mîinile ei, meșterii din zonă – țesători, tăbăcari, lemnari etc. Ionela (46 ani) e, dacă vreți, o definiție a cuvîntului activ. Am întrebat-o ce-și dorește.

Să evoluez. Permanent. Nu-mi place să stau pe loc. Câteodată îmi explodează idei în cap și vreau atunci să le pun în mișcare.

• Proiectul „Fii activ la orice vârstă!” este implementat de ANOFM în parteneriat cu Rusu & Borţun Consultanţă şi SYSTEM & NETWORK SOLUTIONS, şi este finanțat prin Programul Operaţional Sectorial pentru Dezvoltarea Resurselor Umane 2007 – 2013