Cresta şi ungurul

De 21 , Permalink 0

Bicicleta mea are, cred, mai mulţi ani decît mine. E o bicicletă de oraş, elveţiană, Cresta GTX, dacă vă spune ceva. Îmi place foarte tare de ea şi cred că de vreo două ore, aşa, şi ei îi place foarte tare de mine. M-am trezit azi dimineaţă cu gîndul să-i fac o supriză. Şi-am dus-o în service. Acolo unde am avut amîndoi norocul să dăm peste un doctor priceput. Să vă povestesc.

Acum cîteva zile, după o tură prin Herăstrău, am constatat amîndoi că roata ei din spate e dezumflată. I-am dat nişte aer, a zîmbit preţ de vreo oră, însă apoi s-a dezumflat din nou. Aş avea nevoie de o cameră nouă, mi-a zis. Am dat din cap în semn de nţ, nţ, nţ şi-am dus-o acum vreo 2-3 seri la un service de lîngă piaţa Domenii. Mare greşeală. Un grăsuţ a cărui faţă cerea cel puţin şapte’şpatru de pumni nici nu ne-a privit în ochii de pisică: N-am chef şi nici n-am timp! Să mori tu? În fine. Nu l-am bătut, că se făcea tîrziu, iar Cresta avea nevoie de ajutor. Am traversat strada, la un alt spital de biciclete. N-am modelul ăsta dă camere , dar şi de-aş fi avut nu ţi-o schimbam. Am mai schimbat azi doo din-astea. Du-te peste drum, că ăia au sigur camere – mi-a zis ciudatul de vizavi. Bă, futu-vă-n gură de pedelişti pedalişti, da’ care e scopul vostru în viaţă? – se putea auzi din zgomotul dinţilor mei încleştaţi. Nu l-am bătut nici p-ăsta, că eram mult prea nervos. Am luat-o pe Cresta de ghidon şi-am plecat spre casă.

Azi-dimineaţă, cum vă spuneam, m-am trezit cu gînduri bune. Am urcat-o pe Cresta în maşină şi ne-am oprit la primul service. Cînd l-a văzut pe grăsuţ, Cresta a început să scîrţîie. I-am şoptit să mă lase pe mine să rezolv problema. Salut! Ea este Cresta şi are nevoie de ajutor – am zis privind spre colegul tipului care habar n-are că a fost la un pas să primească cei 74 de pumni în momentul în care a deschis gura şi a pronunţat doar două cuvinte: Veniţi marţi! Salvarea grăsuţului a venit în secunda doi de la colegul despre care aveam să aflu ulterior că e ungur: Adu biciocleta aci, să uităm la ia!

Vă jur, n-am mai văzut pe cineva care să se îngrijească de nişte piese aşa cum a făcut-o ungurul ăsta, un puşti de maxim 25 de ani. Poate doar nea Franz Kulman, vecinul meu din copilărie, care desfăcea Dacia lui nouă pînă la ultimul şurub, mai lucra cu o grijă similară. Vreo două ore a stat ungurul lîngă Cresta, îngrijindu-se de fiecare părticică din ea. I-a dat roţile jos, i-a pus camere şi cauciucuri noi, a centrat roţile, a dat lanţul jos şi l-a spălat cu benzină, i-a curăţat pinioanele, foaia, a schimbat cablul de la viteze, a reglat frînele, a polizat plăcuţele de frînă, a strîns cuvetele şi pedalele, în fine, a făcut tot, dar absolut tot ce trebuia. Ne vedem peste un an sau doi! – mi-a spus ungurul la final.

Vreţi să auziţi o bicicletă cum rîde? Căutaţi-l pe ungurul din piaţa Domenii!

21 Comments
  • Marieta
    September 11, 2010

    Balada pentru Cresta şi dovada că mai există şi meseriaşi. Atât de frumos povestit. Mă rog, excludem supărările mai mult decât normale. Alţii făcea şi mai urât.

  • Kompli-cat
    September 11, 2010

    Superr! Usurel insa, s-ar putea sa “uite” ce varsta are! Enjoy :)

  • androidul cu sobolani
    September 11, 2010

    si atunci de ce “afara cu ungurii din tara” strigat de voi la bucuresti atat de des?

  • Barbatsoi de la Parter
    September 11, 2010

    De unde si Morala: Cine n’are unguri, sa si-i cumpere !!!

  • ileanard
    September 11, 2010

    Superb scris. Se vede insa treaba ca nici tu si nici ungurul din Piata Domenii nu ati citit “Trei pe doua biciclete” de Jerome K. Jerome. Altfel nu faceai greseala sa te duci la doctor. Cred ca ai avut noroc. De data asta. :)))

  • Bogdana
    September 11, 2010

    Si unde spuneai ca te vedem cu Cresta ?

  • dan
    September 11, 2010

    nu pui si o poza cu Cresta? Am vrut si eu sa vad cum arata si Goagal imi arata numai bocanci :)

  • corina
    September 11, 2010

    si eu am avut- pe Luisella, lant acoperit, ghidon transformabil…singurul defect ca era portocalie dar pe atunci nu conta :)

  • Cristian Șuțu
    September 11, 2010

    @ileanard > recunosc: nu! :)
    @bogdana> in herastrau, in mod normal
    @ dan > pun imediat

  • Cristian Șuțu
    September 11, 2010

    @corina > ai avut-o, zici?

  • corina
    September 11, 2010

    am daruit-o unei fetite care semana cu mine :) dar mi-as lua alta, tot asa, gratioasa.

  • coco
    September 11, 2010

    @corina
    sigur stii ce bucurie, mare bucurie i-ai facut fetitei! cat despre mesterul priceput, nu ma mira. oare conteaza ca nu era majoritar?

  • alinutza
    September 12, 2010

    Eu am avut un Pegas! Avea o sa mult mai buna decat bicicletele din ziua de azi. Am folosit una intr-o zi pret de vreo 4 km si o saptamana m-a durut dorsalul!
    74 de pumni? De ce 74? An de nastere, ceva? :)

  • corina
    September 12, 2010

    totusi daca era ungur zicea “sa ne uitam la iel” stii tu ei nu prea fac diferenta de gen:)

  • Gigi
    September 12, 2010

    aceleasi probleme le am de fiecare data cand merg intr-un service… parca ei te platesc pe tine. rar mai intalnesti atat dispret, indiferenta, aroganta si jeg.

  • Cristian Șuțu
    September 12, 2010

    ea este Cresta! http://twitpic.com/2nq0gj

  • Geo
    September 12, 2010

    Empatizez cu sentimentele contradictorii si uneori violente ale posesorului de bicicleta care incearca fara succes sa-i gaseasca un “doctor” si da de tot felul de snapani blazati (pe bune sau prefacuti). Recomand atelierul de langa Coltea, unde scrie “reparatii biciclete” – e o strada perpendiculara pe Bd. I. Bratianu.
    Pe bune, acolo exista un mester (cel blond, mai tanar) care mi-a resuscitat bicicleta mea de 18 ani, pe care am adus-o de pe meleaguri straine cand eram copil. Intrucat am avut “placerea” sa merg si pe la alte service-uri, pot spune ca asta e cel mai ieftin si mai bun, bineinteles din ce cunosc eu.

  • Cristian Șuțu
    September 12, 2010

    geo, tu esti ala blond si tinar, nu?

  • Kilroy
    September 12, 2010

    Frumoaza tzoacla si cred ca e si de incredere. Mi-aduc aminte ca atunci cand eram noi mai puradei, ne reparam tot noi (si cu ajutor de la parinti, evident) bicicletele. Ce vremuri, neicusorule …

  • andreic
    September 13, 2010

    Stau foarte aproape de service-urile de care povestesti. Am fost si eu tentat sa imi pun bicla in spate si sa ma duc sa o servisez la ei dar pana la urma tot la veloteca am ajuns.

  • Geo
    September 17, 2010

    Nu sunt, Sutule. Uita-te la adresa de mail. Cred ca individul ala nu stie sa citeasca netul si nici nu stie maretul site http://www.sutu.ro.
    Asa ca mai usor cu suspiciunile.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *