Pentru că ştia că sunt atent la detalii, un cititor al blogului meu mi-a scris azi-dimineaţă să mă uit cu atenţie la pantofii lui Jeffrey Franks, din fotografiile postate pe pagina de internet a Administraţiei Prezidenţiale. Eram în Vama Veche cînd am citit emailul cu sugestia, într-o pauză a Taberelor Foto Union, aşteptînd convertirea unor imagini din raw în jpg. Am intrat pe www.presidency.ro, am identificat fotografia cu pricina şi, imediat, imensa gaură neagră din talpa pantofului şefului delegaţiei FMI la Bucureşti. Mi-a luat nu mai mult de 3 minute să cropez imaginea şi să scriu cîteva rânduri. Apoi m-am întors la ale mele. Seara, cînd am ajuns în Bucureşti, descopăr că gaura neagră făcuse ocolul întregii prese din România: Realitatea.net a preluat, prima, informaţia, citînd corect sursa ştirii. Apoi au urmat Jurnalul Naţional, Agenţia Mediafax, Click, Publika.md şi foarte multe alte publicaţii locale, precum Ziarul de Iaşi, care, toate, citează sutu.ro, cu sau fără link, asta nu mai contează. O listă foarte lungă de organisme de presă preiau informaţia, însă, fără a cita sursa ştirii. Între acestea, Gândul, Pro Tv, Antena 1, Antena 3, Ziare.com, Libertatea. Ba chiar şi colega mea de la ziarul Puterea, Corina Stoica, pune pe blogului ei fotografia editată de mine, fără a cita sursa ei, ci – nu înţeleg de ce – indicînd la autor un fotoreporter de la Mediafax.
Of…
Tudor Stoica, cel de la care am avut pontul cu pantoful găurit, mi-a scris puţine momente mai devreme un nou email: Incep sa inteleg in ce consta adrenalina meseriei de ziarist cand ma uit in ce avalansa s-a transformat micul bulgare de zapada. E incredibil ce vuiet produci stand in pat acasa, mort de plictiseala, pe o vreme groaznica, uitandu-te la niste poze neperiate. Ce e cu adevarat nasol este ca foarte putina lume te citeaza. Mi se pare ca nivelul actual de maturitate in piata de stiri e foarte scazut. Eh, o mai creste ea…
Slabe şanse, Tudor.
May 9, 2011
Tu nu esti autorul fotografiei, esti un om care a crop-uit o fotografie. Sursa descoperirii esti poate tu, si mai degraba prietenul tau, nici macar tu. Acel cititor…Dar deh…hai sa ne mandrim ca avem blog smecher, nu-i asa?
May 9, 2011
Poate pentru ca Mediafaxul acorda credit foto lui Daniel Mihailescu…
May 9, 2011
Inutil să precizez că, cel puţin la TV, nu te-a citat nimeni…
May 9, 2011
Cristi, onor Realitatea te-a menţionat pe site ca sursa a ştirii, dar pe TV nu au suflat o vorbuliţa, deşi au comentat ore întregi aseara şi au dat ştirea la toate jurnalele, inclusiv azi dimineaţă.
Nici Gândul nu are cine ştie ce respect pt surse: http://www.gandul.info/magazin/cum-a-ajuns-seful-misiunii-fmi-la-cotroceni-cu-pantofii-rupti-vezi-imaginea-8247166
Rezultă că poza cu J Franks e deja un fel de folclor, toata lumea preia de la toata lumea şi nu se mai cunoaşte autorul…
May 9, 2011
Cand devii celebru, lumea te plagiaza, fara a mai plati drepturi de autor. A patit-o si Bill Gates ;-)
May 9, 2011
Cristi, imi cer scuze, nu a fost reavointa. Am luat poza de pe un site unde era specificat autorul fotografiei: un om de la Mediafax.
Am adaugat si sutu.ro ca editor.
May 9, 2011
Eu mor de ras gandindu-ma la altceva: cineva care nu are grija nici macar de propria incaltaminte are grija de economia romaniei. Cum sa nu mor de ras ?
Cat despre tema discutiei, ce sa spunem ?
Poate intr-o zi o sa intelegeti si voi profunzimea intelepciunii populare: “De unde nu e, nici Dumnezeu nu cere.”
May 9, 2011
no, draga palatule, chiar nu stiu de ce te si miri?! au plagiat ei cate o carte si-au mai fost ministri, cate-un tratat, articol si-au mai fost inca niste nume in cercetarea stiintifica romaneasca. te uiti si tu la o poza?!
May 9, 2011
Asa multa “bucurie” Este un angajat al FMI , nu este Banca , poate si lor li se rup pantofii ca si noua dealtfel. Nu cred ca este o descoperire uluitoare … Iar ceilalti cu ciorapii rupti … ne arata doar ca sunt si ei oameni ca si noi ! Au 2 maini , 2 picioare, 2 ochi, etc. si-si fac munca cu seriozitate chiar daca au ciorapii rupti !Suntem toti oameni , noi am uitat ca si noi suntem ca ei si ei sunt ca noi … suntem prea stresati si am fost mereu izolati si mintiti putin rupti de “viata”
May 9, 2011
Eu initial am vazut subiectul pe alte site-uri. gandul, protv etc. Chiar daca nu au dat nicio sursa, eram sigur ca tu esti “faptasul”. SI imediat am intrat pe blog and what do you know…oricum atitudine dezamagitoare din partea numelor mari care nu dat sursa. Nici cei cu link lipsa nu sunt mai breji dar macar au facut ceva.
May 10, 2011
Pentru corina dupa cum am spus si pe blog-ul ei dupa update: draga corina, tot nu ai inteles. Nu conteaza de cine a fost editata. Ca dupa ce vad subiectul, intru si eu pe precidency.ro, download, zoom, crop si in 2 minute pun varianta mea, care putin lucrata va prezenta gaura neagra chiar mai bine decat in varianta originala. Se mentioneaza sursa, cel peste care a dat norocul sa descopere subiectul. Cum si el, cunoscund aceste reguli, a mentionat ca un cititor i-a atras atentia. Este chiar simplu if you can focus a little bit.
May 11, 2011
Dupa atita amar de presa nu te-ai obisniut? Eu mi-am “gasit” materiale in reviste de integrame. Unele precizau sursa, altele ma semnau direct…si jur ca nu mi-am dat acordul si nici nu am primit vreo stima.