Cum se face un șantaj de presă

pieleanu-610x300

Cînd îl mai vedeți la televizor pe unul care se prezintă cu numele Marius Pieleanu (foto sus) e bine să știți că omul nu este jurnalist. Nici analist. Nici sociolog. Nici prodecan al Facultății de Științe Politice, nici conferențiar universtar doctor. Nu. Omul pe care îl vedeți atît de des comentînd pe marginea tuturor subiectelor posibile este pur și simplu un șantajist. Unii ar putea spune că e un șpăgar, dar noi ne vom rezuma la a spune doar că e un șantajist. Să ne uităm un pic în dicționar.

ȘANTÁJ, șantaje, s. n. Constrângere exercitată asupra cuiva prin amenințarea cu divulgarea unui secret compromițător sau prin alte mijloace de intimidare, cu scopul de a dobândi în mod injust un folos pentru sine sau pentru altul; mijloc întrebuințat în acest scop

Și acum faptele. Suntem la finalul lunii aprilie 2017, iar “profesorul” Pieleanu se trezește într-o bună zi cu treabă la o instituție a statului român – Agenția Națională de Cadastru și Publicitate Imobiliară. La ghișeu, ca la mai toate ghișeele, coadă și îmbulzeală. Cel puțin așa susține Marius Pieleanu. Să-l ascultăm povestind pentru DCNews.ro: “M-am dus acum o săptămână și am depus o cerere, plătind 40 de lei și încă 40 pentru a doua plansă. Am stat două ore la coadă să depun cererea. Am așteptat 7 zile, m-am întors la Romexpo, unde se află Agenția pentru cadastru, din subordinea Ministerului Dezvoltării. Altă coadă de două ore. Scandal, înghesuială. Când am întrebat de ce suntem ținuți la coadă a intervenit un bodigard, să mă dea afară. (…) Eu aștept 4 ore, pentru un act care este eliberat în 30 de secunde. El lucrează, face profit, eu pierd timpul în care ar trebui să produc bani din care Sevil Shhaideh să plătească lefurile celor de la Cadastru. Am vrut să vorbesc cu directorul, să-i spun că nu e normal ca oamenii obișnuiți să stea la același ghișeu cu profesioniștii. Mi s-a spus să las cerere pentru a discuta cu directorul, la Registratură și voi primi răspuns, când poate să mă primească, în 30 de zile“.  (sursa)

Ați prins ideea. Pieleanu pune prin intermediul prietenilor săi din presă un pic de presiune pe oficialii de la Cadastru. Rostogolește apoi puțin povestea și pe la alte așa-zise publicații (vezi cronicaromana.net și aktual24.ro).

O lună ceva mai tîrziu, pe 8 iunie 2017, la Agenția Națională de Cadastru și Publicitate Imobiliară este înregistrat un contract. Între Agenție și firma lui Pieleanu – SC Grupul de Studii Socio-Comportamentale Avangarde SRL. Obiectul contractului: un sondaj. Mai concret, “un studiu de piață privind percepția publicului asupra serviciilor de cadastru și publicitate imobiliară furnizate în cadrul birourilor/ghișeelor de la nivelul OCPI București și OCPI lfov“. Valoarea contractului: 101.150 lei. Asta înseamnă, la cursul din perioada respectivă, undeva la 22.000 euro. Dacă vreți să studiați contractul, click aici.

Desigur, “profesorul” Pieleanu va putea aduce în favoarea domniei sale tot felul de argumente. Că, vezi Doamne, contractul e legal. Că a încercat să lămurească de ce e aglomerat la ghișee. Că el e o persoană privată etc. Așa este. Dar nouă tare ne sună a șantaj. A lucru imoral. Iar treaba asta e cu atît mai gravă cu cît Marius Pieleanu este conferențiar universitar. Prin mîinile sale murdărite, iată, de bani publici trec anual tot felul de tineri. Care vor și au nevoie să învețe…

Cît despre valoarea sondajului de opinie făcut de Pieleanu, poate că oficialii de la Cadastru vor lucra data viitoare cu alți sociologi, pe bani mult mai puțini. O ofertă de preț pentru un sondaj cu un eșantion asemănător este – se poate verifica ușor pe marketingsondaje.ro – undeva între 2400 și 3900 de euro. Diferența pînă la 22.000 de euro se numește… știți voi cum.

________________

Dacă vreți și un altfel de backgroud despre acest personaj, poate că ar trebui să știți că în ultimii ani Marius Pieleanu s-a făcut cunoscut prin numeroasele sale intervenții, mai ales la Antena 3, în favoarea PSD și împotriva procurorilor DNA. El este cel care realizează sondajele de opinie pentru partidul lui Liviu Dragnea. El este cel care a criticat activiștii PSD pentru că nu l-au susținut cum se cuvine pe președintele lor atunci cînd a fost chemat la DNA: ”PSD avea două variante: fie blocau Știrbei Vodă cu 15.000 de membri care-și susțineau solidaritatea, fie veneau cu toată elita guvernării și a celor două partide aflate la guvernare în fața clădirii, adică prim-ministrul Mihai Tudose, președintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, toți membrii Guvernului, tot Biroul Permanent al PSD. Era altă susținere”, a afirmat Marius Pieleanu la Antena 3.

7 Comments
  • ovidiu
    January 22, 2018

    Esrte binecunoscut ca “asa-zisa publicatie” aktual24.ro rostogoleste numeroase stiri favorabile PSD, ce mai conteaza un Pieleanu, a carui poza de fapt o rostolesti si tu de pe acelasi site.

  • Cristian Șuțu
    January 22, 2018

    Ovidiu, nu te cunosc. Dar ceea ce numesti tu poza este de fapt un printscreen dupa o inregistrare video. Vrei sa te citez? :)
    Mult succes cu site-ul!

  • mixme
    January 22, 2018

    ‘Profesorul Pieleanu’ :)))) De fiecare data imi vine sa rad cand il aud pe Gadea zicand asta.

  • ovidiu
    January 22, 2018

    Nu am zis fotografie, ci poza. Sunt convins ca stii diferentele mult mai bine decat mine. Multumesc

  • dorin valeriu
    January 24, 2018

    Mai ziceti ceva sidespre Doamna Pieleanu, ce post detine si ce leafa ia !

  • Votantul
    January 24, 2018

    Cristi !!!Mai stiu cateva persoane de acelasi gen cu Pieleanu !!Bogdan Chirieac ,S.RR,jegul gretos Ciuvica etc ,etc !!!

  • Mihaela
    February 14, 2018

    Foarte bun articolul, multumesc pentru postare.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *