Victoraș și-a luat un ceas nou. Unul mare. Cu care ascultă muzică.

Prim-ministrului României, Victor ponta, nu i-a explicat încă nimeni că nu se face să te duci la guvern cu jucării. Și nu e bine. Pentru că – dați-mi voie să fiu explicit – te faci de tot rahatul. Și asta n-ar fi o problemă, suntem obișnuiți cu duhoarea pesedistă. Mai grav e că atunci cînd ești prim-ministru, deci înalt demnitar al unei țări, cumva nu-ți mai aparții. Ești o instituție. Prin urmare, nu te faci doar tu de rîs, ci pe toți cei pe care-i reprezinți.

Fiți atenți că vă arăt o fotografie!

ponta guvern ceas

E de azi și e de pe site-ul guvernului, de la întrevederea premierului cu reprezentanții Exxon Mobil și OMV Petrom. Nu ne interesează acum ce s-a vorbit acolo. Nu ne interesează nici că de față este și Mihnea Constantinescu – fost șef de cabinet al premierilor Roman, Stolojan, Văcăroiu, Năstase, Tăriceanu, refuzat de Republica Moldova pentru a deveni ambasador al României la Chișinău pe motiv că ar fi spion, văzut recent alături de Regele Mihai la întrunirea în care a fost dezmoștenit prințul Nicolae, în fine, consilier special al premierului Victor ponta. Pe scurt, un personaj cu foarte multe stele pe umăr. Nu! Pe noi ar trebui să ne intereseze, cred, ce are la mîna stîngă premierul României. De ce ne-ar interesa asta? Pentru că – repet – nu se face să te duci la guvern cu jucării.

Să n-o mai lungim. Victor ponta poartă la mînă un ceas-jucărie. Puteți vedea un detaliu al modelului cu un click aici. E – dacă eu nu mă înșel, și cred că nu mă înșel – un Casio. Modelul G-Shock GBA-400. Pentru cine nu se pricepe la ceasuri, modelul cu pricina nu are absolut nici o legătură cu celelalte ceasuri scumpe sau extrem de scumpe pe care Victor ponta le poartă de obicei și despre care am scris aici. Modelul de azi costă doar vreo 200 de dolari. Dincolo de faptul că este foarte mare și, practic, riști să faci o entorsă, ceasul lui ponta are – din cîte aflăm dintr-un review al celor de la Gizmodo – o singură aplicație utilă: poate fi conectat la iPhone și poți controla astfel de pe ceas muzica pe care o asculți de acolo. It’s a smartwatch that actually isn’t as smart as many will like, după cum spun și cei de la Gizmodo.

Să recapitulăm.

Victor ponta și-a luat un ceas care-i permite să dea play la muzica de pe iPhone.

Really? Ăsta e prim-ministrul României?

7 Comments
  • Stefan Nefumatoru
    September 2, 2015

    Bine scris Cristi. Impecabil ca de fiecare data! Nu te-am mai citit de cateva luni. Bine te-am regasit maestre. Cu respect, Stefan Nefumatoru :) BIG UP!!!

  • ifcosmin
    September 3, 2015

    In general urasc clasa noastra politica. Dar mi se pare stupid sa te legi de ceasul omului pentru ca are anumite functii. A dat cumva drumul la muzica in timpul unei sedinte? Unei intalniri importante? Daca nu a facut-o, cu ce ne-ar deranja? Poate si-a cumparat ceasul ca sa-l foloseasca acasa sau oriunde altundeva, numai in Parlament sau in alta cladire dintr-asta, nu.

    E om, isi cumpara ce vrea. Ca de unde provin banii, asta e partea a doua. Asa cum e si popa ortodox. Un popa e de la usa incolo, de la intrare in casa e sot, tata, om.

  • stefana
    September 3, 2015

    Corecta observatie ifcosmin. Poate si-a cumparat in concediu un tricou frumos Mike. Pacat ca nu l-a imbracat acum, sa ne faca invidiosi.

  • Vic Ponta -Superpremier plin de surprize
    September 4, 2015

    Da, mai Cristi sutzu, am ceas cu muzicutza. Si ce daca ?! Tu n-aveai biciucleata Lexy ? Ce bloggar serios isi ia o Lexi? Si care individ serios si-o lasa ciordita de smekeri ? Ia spune!
    Si ce ziarist si fotoreporter se duce-n Basarabia sa cerseasca vin pe la cramele de peste Prut ?! Sau umbla neras, ca un gunoier de Tomber-one ? Ori se milogeste de politicieni sa-i dea autostrada ?
    Si ce alpinist serios s-ar duce la Kalprun doar ca sa se balaceasca in plina iarna intr-o piscina cu apa fiarta la ibric ?!

    Eu uint VICTOR PONTA PRIMUS INTER NUMBERS ONE, si iti dau clasa, badarane ! Incearca si tu sa devalizezi o banca nationala, sa scapi de parnaie o intreaga clasa de smekeri si sa transformi o economie falita intr-o gogoasa atractiva, sa vedem: poti ?

  • Mumu
    September 7, 2015

    Mai nea Sutu, da-mi voie sa-ti zic ca bati campii, GShock astea sunt modele sport, foarte usoare si rezistente, care numai de jucarie nu sunt si la ascultat muzica nu sunt folosite.
    Casio a avut contract cu armata americana pentru ele:
    http://mygshock.com/pics/US-Military/Casio-G-Shock-Watches-Military-36.jpg
    Ponta venea probabil de la sala si nu si-a pus ceasul de fitze.

  • cetatean
    September 7, 2015

    Măi blogăraș, eu cred că ești penibil. Ce ai cu ceasul omului? Și-a cumpărat o jucărie nouă și îi place.
    Dacă ar fi avut Apple sau Motorola sau cine știe ce altă praștie din asta, ai fi zis că e snob. Dar dacă are un ceas modest, spui că e papagal.
    Să fim serioși, ești penibil.

  • Paul
    September 7, 2015

    Tara moare de foame, iar ei nu stiu ce sa-si mai cumpere, unde sa mai plece in vacanta si cum sa doarma mai mult. Penibil!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *