• de Tudor Muşat

Săptămîna asta, premierul a încasat (printre cîteva huiduieli pe centură) alte cîteva şuturi bine aplicate de la colegii de partid. Cezar Preda i-a reproşat că e slab şi se teme să-l schimbe pe Vlădescu, iar Traian Igaş i-a transmis că e greu ca parlamentarii să mai susţină guvernul dacă acesta nu reduce, chipurile, cheltuielile statului.

Pentru pedelişti, a devenit o modă să-i ardă cîte una lui Boc, aşa, de întreţinere. Unii îşi încearcă muşchii, criticînd guvernarea, că poate le prinde bine în colegiu, la televizor sau, cine ştie, poate într-un alt partid. Alţii sunt realmente preocupaţi de ce se întîmplă cu PD-L şi lansează semnale, doar-doar s-o întîmpla ceva, orice, care să nu aducă a situaţia PNŢCD…

Partidul are însă nevoie de Boc. A devenit un un fel de punct de intersecţie. Criticii au nevoie de el ca să poată critica. Tripletele de grei au nevoie de el să se poată apăra. Băsescu are nevoie de Boc şi cred că relaţia începe să-şi arate adevărata faţă: scîrba în luptă cu necesitatea. E nasol ca sub mandatul tău de preşedinte ţara să o ia la vale în halul ăsta. Lucrurile se complică atunci cînd ai un premier care structural nu poate lua decizii majore şi, în apărarea lui, printre aceste ezitări se numără şi reticenţa în a da afară oameni sau a le tăia salariile. Aşa că faci ce face toată lumea: dai în inamicul comun, Guvernul. Dar ai nevoie de Boc, pentru că altfel nu ai pîrghii de intervenţie în treburile statului mai mult decît ai avea prin Constituţie. Dilema lui Băsescu îl ţine pe Boc în funcţie şi îl va ţine şi dincolo de 1 septembrie.

Pe cît de al nimănui pare, pe atît de al tuturor este. Puterea care-i lipseşte personal e dată în schimb de presiunile care fac din el un personaj puternic prin simplul fapt că e acolo. Şi e acolo ca să stea, cît l-or mai ţine nervii. Boc are o singură şansă să semene, chiar dacă foarte pe departe, cu Tăriceanu: conştiinţa faptului că după Palatul Victoria nu mai poate conduce nici măcar o scară de bloc !