de Paula Negrea

Imi pun bluza cuminte-dantelata Malene Birger cat sa acopar dulce o parte din pulpele invelite in colanti gri si sprintenesc, in tenisi albi, cu gleznele la vedere, catre Palat. E un iunie ’10 proaspat-anume, bun de drumuri, bun la vesti! ;)

Sutu mi-a lasat vorba la blonda de la garderoba ca-l gasesc la mansarda. E scufundat in pijamaua racoroasa Marks&Spencer si trage elegant-„am vreme” din tigara. M-anunta ca Elena Udrea s-a ambitionat sa urce la el pentru un drept glamour la replica, afcors.

Cum usa Palatului nu i s-a deschis dintr-un fluturat de poseta Louis Vuitton, s-a gandit sa incerce ulucii. Doar ca tocurile-cui de 14 n-o prea ajuta. Semn ca eu si Sutu avem vreme de povesti, o-hoo, cat se sfarseste ea in delirul escaladei.

La Palat dau fuga o data pe luna, sa mai bifez una-alta pe coltul meu de tabla a profetiilor. Pana acum mi-a iesit, din gramada de bife, ca romanul a „facut” haina in 2010. Iata!

• De prin februarie nu-si mai doreste sa fie doar o reclama umblatoare! Asa ca a inceput sa-si faca bine socotelile si sa caute un „De ce?” la fiecare achizitie de imbracaminte. E normal sa tina, anul asta, nemaipomenit la banii lui; acum, mai mult ca oricand, banii il ajuta sa si emita pretentii de experiente politicoase, neconventionale, chiar terapeutice de retail.

• Prin martie, in Zara de la Unirii, fashionistele au negociat brate de haine, la casa. Perfect constiente ca alte sute de mii de fete de pe Planeta poarta aceleasi piese si ca senzatia „de masa” nu merita un pret de zece ori mai mare decat cel de productie…

• De Pasti, juma’ de Romanie a primit iar pijamale. Numai ca n-au mai fost chinezesti, ca de Craciunul lui ’09, ci romanesti! Cumparatorii au regasit „calitatea-ntr-un-pret-bun” de la ei de-acasa si, minunati, s-au apucat sa consume tot mai des acel Made in Ro. Francezii ii avertizasera de mult ca ar avea un argument serios, economico-emotional: „Achetez local, c’est bon pour le moral!”.

• In mai a fost vreme de revolta internauta, cu mii de relatari care i-au „amendat” pe comerciantii locali de moda; de fapt, doar i-au invatat, in sfarsit, minte! Astfel ca romanul s-a-ntarit in pozitie: nu mai calca in magazine care il primesc cu mucuri de tigara, rugina si panza de paianjen de la intrare.

• In iunie, el a inteles ca nici nu mai merita pomenite magazinele in care n-a avut loc de-ntors in cabina, in care insotitorul de shopping nu s-a putut recrea pe-o canapea sau lumina ramasa rest de la becurile arse i-a aratat negru in loc de bleumarin. Si a ajuns sa ceara povesti in vitrine; chiar un Bucuresti care sa dea lectii de expresivitate si de estetica, noaptea, cu ele!

Devenit stapan in vara (seditios in consumul saptamanal de etichete si constient cat fac, de fapt, banii lui), retailerii vor fi invatat sa-i multumeasca acestui consumator de moda al lui 2010 pentru orice vizita de curtoazie in magazinele lor, pana la sfarsitul anului. Vor fi infiintat pana si serviciul post-vanzare (mai un retus la tiv…) ca sa-l ademeneasca si sa-l fidelizeze. Vor fi cocotat, deci, standardele pan’ la UE! Totul pentru multumirea si banii consumatorului-stapan!

Deliciile din coltul meu de tabla a profetiilor? Trupele de manechine vii – shoppengirls / shoppenboys – angajate, in vadul sarbatorilor de iarna, sa stea la dispozitia consumatorilor pentru probe. Plus distinsii domni care vor face cadou iubitelor, de Craciunul lui ’10, lenjerie cu eticheta tesuta, nu taiata la cald; caci zgarieturile celei din urma sunt moartea pasiunii…