Despre iresponsabilitate la români

Aveţi mai jos, în ordine cronologică, două tipuri de declaraţii: cele ale unor oficiali români şi cele ale unor oficiali străini. Simţiţi prăpastia enormă dintre ele? ↓ Emil Boc, premierul României, 4 august 2009: "Cred ca în trimestrul I al anului 2010 vom avea o uşoară creştere economică". ↑ Agenţia Moody's, 2 septembrie 2009: "Romania se afla ...

Dragă domnule Stat,

Îţi scriu această scrisoare în semn de protest pentru abuzul de care dă dovadă asupra ta organizaţia privată numită Partidul Democrat Liberal. Care am înţeles că se întruneşte chiar în aceste momente, într-o şedinţă a Biroului Permanent Naţional, într-unul din lăcaşurile tale, anume la Palatul Victoria. Eu înţeleg că e nevoie de măsuri ferme  de ...

Cel mai lung meci din istorie

După-amiază, pe terenul 18 de la Wimbledon, începe ziua a treia (!) a meciului istoric dintre Isner (USA) şi Mahut (FRA). Meciul se reia de la scorul 6-4, 3-6, 7-6, 6-7 şi, atenţie!,59-59. S-au jucat pînă acum 10 ore şi au fost doborîte foarte multe recorduri (numai Mahut a servit vreo 100 de aşi pînă ...

Bufniţele nu sunt ce par a fi

Să privim împreună imaginea de mai jos. E adevărat, nu are ea calitatea unor instantanee cu adevărat prezidenţiale (precum aici), dar, totuşi, dincolo de monotonia magnific suprinsă în această tristă poză de pe site-ul Palatului Cotroceni, o sporire a atenţiei ne poate duce în faţa unor detalii, zic eu, interesante. Să dăm nişte zoom-uri, deci. Zoom1 ...

Superman e pedelist

De 20 No tags Permalink 0

Superman există! Vă jur! L-am văzut cu ochii mei! Şi-o să vi-l arăt şi vouă. Căci personajul merită toată atenţia noastră pentru eforturile sale în slujba binelui. Dacă vă amintiţi filmul, Superman era un personaj cu dublă identitate. Era Clark Kent, jurnalistul timid de la Daily Planet, şi, în acelaşi timp, ăla de zbura şi împingea ...

Ghicitoare

Cine credeţi că a scris acest text? Pensionarii au ajuns să fie umiliţi până la punctul de a se simţi o povară pentru stat, în ciuda faptului că acest stat administrează fonduri la care şi vârstnicii de astăzi şi-au adus contribuţia, iar o bună parte din contribuţiile acestora se regăsesc în buzunarele ...

Mutulică

De la faţa locului, adică de la poarta Palatului Snagov, acolo unde s-au întîlnit aseară preşedintele, premierul, miniştri şi parlamentari ai PDL, Sorina relatează: Emil Boc nu a scos nici măcar un cuvânt. Minunat, nu? Din EVZ aflăm că premierul ar fi schiţat, totuşi, un gest din cap atunci cînd preşedintele şi-a exprimat, între altele, ...