• de Marieta Varga

Toropeală de după-amiază de vară toridă, amorţeală, până şi gâzele dormitau. Aud un zgomot de copită, deschid ochii tocmai când în faţa mea descalecă un sol. Îmi întinde un sul frumos legat cu o panglică sigilată şi o cheie. Până să mă dezmeticesc, plecase.

Privesc sigiliul de ceară sângerie, nu recunosc inscripţia, îl rup şi citesc.

Oh, Seniorul Şuţu mă invita să-i vizitez Palatul, cheia se putea folosi o singură dată. M-am perpelit toată noaptea, invitaţia era pentru a doua zi: ce haine să îmbrac, nu conta că Seniorul Şuţu nu era acasă, cum o să mă descurc, mă frământau gânduri păgâne. Nu fusesem niciodată la Palat şi uite că dorinţa mea ascunsă de a vizita domeniul se îndeplinea.

Am pornit pe înserat, am ajuns în faţa porţii am descuiat şi…am intrat în Palat. Seniorul lăsase Palatul în beznă deasă, doar ici şi colo se strecurau printre faldurile draperiilor întunecate şi ele, razele palide ale lunii. Câte o armură arunca reflexe metalice sfâşiind întunericul.

Nu ştiu cum, dar am ajuns în camera de lucru a Seniorului. Doamne cât de mult a scris! Chiar şi în beznă puteam vedea cărţile aşezate frumos pe rafturile negre, una lângă alta. Pe marea majoritate le citisem, pe altele nu, m-am aşezat uşor la masa de lucru şi am purces să citesc, sau să recitesc.

S-a făcut târziu, apoi zorile au început să bată blând la ferestre. Era timpul să plec.

Abea atunci am zărit pe colţul mesei călimara şi pana lîngă o carte deschisă. Era cartea de oaspeţi a Palatului. Deşi fusesem rugată să aştern câteva vorbe despre viitor, n-am făcut-o pentru că nu mă pricep, iar ceea ce cred eu că se va întâmpla e aşa de sumbru încât riscă să vă strice vara.

Am luat pana, am înmuiat-o în călimară şi am întors pagina deja plină din cartea de oaspeţi. Nu a fost nevoie să mă gândesc, ştiam ce cuvinte urma să aştern pe hârtie:

La mulţi ani Cristi!