•  de Diana Stoleru

Pe acoperișul blocului din față, unde fac plajă niște delicate și semi-nude domnișoare, s-au acumulat sigur o sumă de grade (mai multe), cu plus.  Era prin 90 când admiram prima oară peisajul ăsta. Nici măcar întoarcerile în timp nu sunt ca în filme…N-am apucat să apăs butoane pe piept, n-am spus și eu un „Engage!” măcar…

Mă gândesc că unui amic, care a renunțat la pașaportul de ROU, îi e dor de casa batrânească, aia cu WC în fundul curții. Și-așa-i rău, și-așa nu-i bine!  Stă omul ca belferul în Manhattan, îl respectă tot trăitorul în „Land of the Free”, îl numesc „Professor”. Lui îi e dor de o stradă din București și de casa bunicilor de la Vatra Dornei. Naiba s-o înțeleagă și pe-asta!  Mulțumirea e o chestie la fel de vagaboandă ca cei care aleargă după ea.

Unii iși fac norocul cu două mâini și  un creier, alții îl cer de la caracatița Paul, iar alții se plâng, lăsând să se întrevadă lipsa de creier și de caracatiță. Prezentul trece, bine că avem viitor!

Pe acoperișul blocului din față va fi o livadă de portocali. Livada va fi protejată de pereți de sticlă care să nu permită soarelui să dogoreasca mai mult decât e bine pentru pomi. Iarbă crudă, umedă și moale prin care să pașești desculț. Plante cu flori în culori tari, pe care să-ți vină să le muști. Niște măsuțe cochete, lângă fiecare portocal înflorit și lumina caldă, care să reflecte umbrele florilor. Ar merge niște Garbarek, musai el însuși, musai să cânte In Praise of Dreams.

Un sistem computerizat va controla temperatura și umiditatea în livada mea suspendată. Vecinii de la etajul inferior vor veni să ne spună că și la ei în casă temperatura a devenit foarte placută.

Să calculez oare cât aș avea de plătit impozit pentru toate visele astea și unde găsesc investitori? Poate…mâine!

La mulți ani, Cristi!