Cît costă un gram de iarbă

De 4 , , , , Permalink 1

O știre de ieri apărută pe fluxul news.ro ne anunță că procurorii DIICOT l-au reținut pentru trafic de droguri pe maiorul SRI Ciprian Sabin Mareş, şeful Departamentului Antidrog din Serviciul Judeţean de Informaţii Arad. El a fost arestat pentru că ar fi cumpărat și, ulterior, vîndut mai multe droguri (canabis și cocaină). Cam asta este știrea. O regăsim pe fluxul de informații ale mai multor publicații – Libertatea, Hotnews, ProTV, Jurnlul Național etc.

După părerea mea, știrea este prost scrisă. În sensul că subiectul în această poveste de la Arad nu este prinderea unui maior SRI care făcea trafic de droguri. Mult mai important, cred eu, este prețul cu care erau vîndute aceste droguri.

Să intrăm un pic în conținutul știrii. Citez: Potrivit Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism, în perioada 11 – 16 august, la date diferite, maiorul SRI a vândut în două rânduri droguri de risc (100 de grame de cannabis), respectiv de mare risc (6 grame de cocaină), cu sumele de 2.050 de lei, respectiv 600 de euro (din care a primit 300 de euro). De asemenea, joi, între orele 19.45-20.50, ofiţerul de la Serviciul Judeţean de Informaţii Arad a vândut droguri de risc (100 de grame de cannabis), cu suma de 400 euro şi 200 lei, respectiv a detinut droguri de risc (250 de grame de cannabis), fără drept şi în scop de comercializare, în imobilul său situat în municipiul Arad, el fiind prins în urma unui flagrant şi a percheziţiei domiciliare. (sursa).

Buuuuun. Ce ne spune nouă acest fragment de știre? Păi, dacă facem niște calcule, aflăm că gramul de iarbă la maiorul SRI era de circa 20 de lei. Ceea ce, dați-mi voie să mă mir, pare un preț cam bunicel. E ca și cînd ai cumpăra un pachet de Sobranie albastru scurt cu 6-7 lei. Sau cartela de metrou (aia cu două călătorii) la 2 lei. Uite, spre exemplu, în Amsterdam, iarba este vîndută în 2017 cu prețuri între 6 și 45 euro gramul, în funcție de calitatea canabisului. Asta înseamnă undeva între 27 de lei și 200 de lei gramul. Uite aici! Prețul mediu în orice coffee-shop din Amsterdam este undeva la 11-12 euro gramul. Ceea ce înseamnă cam 50 de lei.

BoerejongensCentrumSativa04252016MW-1024x576

Cu mențiunea că maiorul SRI nu vindea din ce cultiva el în grădină, ci marfa cumpărată de la un alt dealer (oare cu cît o vindea ăla, dacă maiorul o vindea apoi cu 20 de lei?), aș vrea să salutăm efortul procurorilor de a pune la pămînt o mică rețea care tranzacționa cabanisul la scoruri mult sub prețul pieței.

Nț, nț, nț…

4 Comments
  • balinez
    August 30, 2017

    foarte tare articolul :))) am niste idei de afaceri pe baza acestor informatii

  • Vanea
    August 31, 2017

    Altii fura milioane de euro, fraudeaza voturi, vand tara. Si unul mic care face o mica ‘golaneala’ e tras la raspundere si ajunge direct in inchisoare! Halal tara si halal sistem !

  • Liviu
    September 6, 2017

    Probabil că maiorul o primea “cadou”. Sa se scape de ea o vindea la preț de dumping, e mai interesant pe cine proteja

  • X
    June 22, 2018

    Tata e bolnav de cancer , are chinuri groaznice si numai canabisul il poate trata de cancer
    Uleiul de canabis cu thc este remediul , numai ca nu gasesc cu thc

    Va inchipuiti ce dureri are ? Si cat am plans si plang de dragul si dor , ma doare si pe mine

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *