EXCLUSIV. Cum s-a inspirat Călin Georgescu din discursurile lui Adolf Hitler

 

Discursul public al politicianului Călin Georgescu este inspirat din numeroase surse, unele considerate ilegale în legislația românească. Nu de puține ori au fost identificate asemănări izbitoare cu retorica de extremă dreapta – nazistă, fascistă, ultranaționalistă sau legionară. Au fost cazuri în care discursul lui Georgescu pare să fi fost copiat ad litteram din Mareșalul Antonescu, din Ion Iliescu sau din scenariul unor filme de la Hollywood, precum The Newsroom. Ceea ce vă vom prezenta în cele ce urmează e, însă, mult mai grav. O bună parte din discursul public al lui Călin Georgescu pare să fie inspirat din cel al lui Adolf Hitler, unul dintre cei mai controversați și condamnați lideri politici din istorie. Hitler a fost dictatorul care a condus Germania pe perioada celui de-Al Doilea Război Mondial și a fost responsabil pentru Holocaust, genocidul sistematic al evreilor și al altor grupuri considerate “indezirabile” de regimul nazist.

hitler-geogescu1

Călin Georgescu pare să-l fi studiat cu mare atenție pe dictatorul Adolf Hitler. În discursurile sale din ultima vreme am identificat numeroase asemănări cu cele ale lui Hitler, atât în ton, cât și în tematică. Ambii fac adesea apel la renașterea națională și includ ideea unei „misiuni istorice” de a reînvia măreția națională, punând accent pe valori tradiționale și sacrificiu. „Destinul națiunii germane nu va fi decis de un miracol divin, ci prin voința fermă a poporului său. Supraviețuirea noastră depinde de capacitatea noastră de a ne ridica din nou, de a deveni o națiune unită și puternică”, spunea Hitler în Mein Kampf.

Călin Georgescu a exprimat în repetate rânduri idei similare cu cele ale lui Adolf Hitler privind necesitatea revitalizării națiunii și mobilizării poporului pentru recâștigarea măreției naționale. De exemplu, în cadrul unui discurs susținut la o adunare penticostală, el a declarat: „A venit vremea să ne stăpânim destinul. În ceasul de cumpănă grea, așa cum au făcut-o moșii și strămoșii noștri”. Retorica lui Georgescu despre renaștere națională include elemente similare cu ale lui Hitler, axate pe ideea unui viitor mai bun bazat pe valori autentice.  „România trebuie să renască prin suveranitate, tradiție și unitate. Doar astfel putem reconstrui o țară puternică și respectată”, afirmă Georgescu. 

Ambele figuri denunță democrația parlamentară, văzută ca fiind coruptă și incapabilă să răspundă nevoilor poporului. Adolf Hitler: „Partidele politice nu fac decât să divizeze poporul și să slăbească unitatea națională. Parlamentarismul este o farsă care subminează puterea adevărată a națiunii.” (Mein Kampf)

Același dispreț față de pluralismul politic, considerat un obstacol în calea unei conduceri autoritare eficiente, îl găsim și la Călin Georgescu: „Sistemul actual bazat pe partide politice corupte nu mai reprezintă interesele naționale. Este nevoie de o conducere care să unească națiunea, nu să o divizeze”. Tot Georgescu a mai fost auzit spunând: “Partidele politice, cum spunea Petre Țuțea, sunt niște gloabe la carul de aur al poporului român. Vă spun, poate ne întâlnim, poate nu, cu unii dintre voi vreodată. Nu vor mai fi partide politice în această țară. Niciunul. Niciun partid politic nu va mai fi”. 

Atât Hitler, cât și Georgescu susțin că influențele străine reprezintă o amenințare pentru independența și identitatea națională. Adolf Hitler: „Forțele externe încearcă să slăbească poporul german. Trebuie să ne eliberăm de aceste influențe și să devenim stăpâni pe destinul nostru”. Georgescu folosește o retorică similară împotriva globalismului, criticând dependența de instituțiile internaționale: „România trebuie să rupă lanțurile globalismului care sufocă identitatea națională și să devină cu adevărat suverană”. 

Ambii politicieni vorbesc despre nevoia de unitate națională pentru a depăși crizele și a construi un viitor mai bun.  În cartea sa Mein Kempf, Adolf Hitler scrie: „Un stat slab este cel care nu reușește să asigure unitatea națională; viitorul aparține acelora care reușesc să unească voința poporului sub un singur scop comun”. Un alt exemplu dintr-un discurs public, adresat Reichstagului pe 30 ianuarie 1939: Noi știm că viitorul Germaniei depinde de puterea sa interioară și de unitatea neclintită a poporului nostru.”

Călin Georgescu e aici aproape identic: „Unitatea este cheia renașterii României. Fără unitate, nu putem construi o țară demnă și puternică

Și Hitler, și Georgescu fac mereu apel la valori morale și spirituale, ca fundament pentru regenerare. Scrie Hitler în cartea sa: „Poporul german trebuie să-și păstreze puritatea și integritatea morală, căci acestea sunt baza sănătății sale spirituale și fizice. Fără o fundație morală solidă, o națiune nu poate dăinui în fața provocărilor.” Într-un discurs public, Hitler spunea: „Germania se va ridica din nou doar dacă ne bazăm pe valorile noastre fundamentale: familie, onoare și muncă. Acestea sunt stâlpii unei națiuni puternice”. 

Cum sună din gura lui Călin Georgescu ideile lui Hitler? Luați și ascultați dintr-un interviu acordat publicației ActiveNews : „România are nevoie de o renaștere spirituală și morală, bazată pe valorile noastre tradiționale: credința, familia, munca cinstită și respectul față de aproape. Doar astfel putem construi o societate sănătoasă și prosperă”. De asemenea, în cadrul unei conferințe susținute la Universitatea de Vest din Timișoara, Călin Georgescu a declarat: „Familia este fundamentul societății, iar munca și onoarea sunt pilonii pe care se sprijină o națiune puternică. Trebuie să ne întoarcem la aceste valori pentru a asigura un viitor demn pentru România.

Inspirat de Napoleon și Hitler

Pe 4 martie anul trecut, deci cu un an și 8 luni înainte de candidatura sa la prezidențiale, Călin Georgescu era ales în funcția de președinte al Partidului Alianța Antreprenorilor și Agricultorilor. Ales în unanimitate ca lider al acestui partid minuscul, din care avea să demisioneze după numai câteva luni, Georgescu afirma: ”A venit vremea să facem istorie, nu politică(sursa).

Formularea nu-i aparține. Citatul „A venit vremea să facem istorie, nu politică” a fost atribuit inițial lui Napoleon Bonaparte, unul dintre cei mai mari lideri militari și politici din istorie. În urmă cu 90 de ani, a mai fost un lider politic care a afirmat același lucru. Numele său, Adolf Hitler. Asemenea lui Georgescu, Fuhrerul își vedea țara cu un „destin istoric”. „Noi nu facem politică; noi facem istorie pentru marea Germanie”, spunea Hitler. De-a lungul carierei sale politice, Adolf Hitler a făcut mai multe declarații similare:

  • Scopul nostru nu este să administrăm statul, ci să transformăm lumea.
    (Mein Kampf, vol. II, capitolul 2)
  • Nu sunt un politician obișnuit, sunt un luptător pentru drepturile poporului meu și pentru renașterea Germaniei.
    (Discurs din 1933, cu ocazia preluării puterii)
  • Politica este doar un mijloc; scopul suprem este supraviețuirea și înflorirea poporului german.
    (Mein Kampf, vol. I, capitolul 4)
  • Nu facem politică pentru partide; facem politică pentru viitorul națiunii noastre.”
    (Discurs din 1936, la congresul Partidului Nazist din Nürnberg)

Vi se pare cumva că ați mai auzit în ultima vreme aceste declarații?

Aveți mai jos, dacă vreți să distribuiți pe TikTok, o colecție cu mai multe declarații care par să fie concepute de aceeași minte:

calin-hitler1 (1) calin-hitler2 calin-hitler3 calin-hitler4 calin-hitler5 calin-hitler6 calin-hitler7 calin-hitler8 calin-hitler9 (1) calin-hitler9 calin-hitler10 calin-hitler11

1 Comment
  • Nimeni
    December 23, 2024

    “Ce-i inimă? Mi-i foame! Vreau să trăiesc, şi-aş vrea..
    Tu, iartă-mă, fecioară – tu, căprioara mea!
    Mi-i somn. Ce nalt îi focul! Şi codrul, ce adânc!
    Plâng. Ce gândeşte tata? Mănânc şi plâng. Mănânc!”

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *