Mic manual de fentat prezenţa obligatorie

Parlamentarii nu suportă să meargă la muncă. Ştim asta foarte bine. Sunt pline fluxurile de ştiri ale agenţiilor de presă cu relatări despre lipsa de cvorum. Cînd spui Crin Antonescu, primul lucru care-ţi vine în minte nu este liderul Opoziţiei, ci chiulangiul. Cam atît de mari sunt proporţiile nesimţirii în Parlamentul României.

Dacă ai un job pe care nu-l suporţi (hai, fii sincer şi recunoaşte că ai!), sfatul meu e să iei lecţii de la parlamentarii români. Ei sunt doctori în fofilit.

Caz concret.

Şedinţa de marţi, 25 octombrie 2011, a conducerii Camerei Deputaţilor. Adică ieri. Se discută despre programul de lucru al săptămânii viitoare. Vă extrag din stenogramă:

Domnul Ioan Oltean:

Stimaţi colegi, la programul de lucru pentru săptămâna viitoare dacă sunt observaţii.

Vă rog, domnule Mircea Toader.

Domnul Mircea-Nicu Toader:

Da, sunt observaţii. Având în vedere că marţi este o problemă în Ardeal, am propus ca luni să fie program normal, marţi – comisii, miercuri – declaraţii politice, apoi de la ora 10,00 până la ora 12,00 – dezbateri, şi de la ora 12,30 – vot final.

Domnul Ioan Oltean:

Bine.

Astfel, înţeleg că luni va fi program obişnuit, marţi va fi activitate în comisii, miercuri vor fi declaraţii politice de la ora 8,30 până la ora 10,00, vor fi dezbateri de la ora 10,00 până la ora 12,00, de la ora 12,30 va fi vot final, şi joi va fi activitate în comisii.

Sunt alte observaţii? Nu sunt alte observaţii.

Programul a fost adoptat.

Să recapitulăm. Oltean de la PDL îl dă cuvîntul lui Toader de la PDL care spune că “este o problemă în Ardeal”, astfel că programul de lucru trebuie modificat. Nimeni nu zice nimic. Programul se modifică. Prin urmare, marţi nu se mai vine la muncă în Parlament. Chestia cu activitatea în comisii e un alt fel de a spune că e o zi liberă. Nimeni nu verifică dacă se lucrează în comisii. Cum nimeni nu verifică niciodată ce fac parlamentarii vinerea, care, teoretic, este zi de lucru în circumscripţia electorală. Adică în teritoriu.

Să revenim la stenograma de mai sus.

“E o problemă în Ardeal”, zice hipopotamul Toader. Vă întrebaţi, poate, dacă nu cumva a început un război în Ardeal. Dacă a fost un cutremur sau dacă în  Tisa s-au scurs cianuri. Ei bine, nu. Marţi e o sărbătoare religioasă la catolici. E ziua Morţilor. Un minunat motiv de relaxare pentru un Parlament dominat în proporţie de 90% de creştini ortodocşi, nu?

3 Comments
  • Another
    October 26, 2011

    Ba da!

  • toto
    October 26, 2011

    este o sarbatoare catolica dar in ardeal este celebrata de toata lumea, toti oamenii merg la mormintele celor dragi, indiferent daca sunt ortodoxi, catolici sau greco-catolici. in ardeal ortodoxii au luat multe de la catolici in privinta ritualului religios in general datorita concurentei dintre religii de-a lungul timpului. pe 5 noiembrie ortodoxii au mosii de toamna tocmai ca raspuns la sarbatoarea catolica.

  • aleaN
    October 27, 2011

    Senzațional text, domnule Șuțu…
    O radiografie adevărată a pierderii de vreme în parlamentul țării. Și ne mai întrebăm, unii dintre noi, de ce nu merge treaba (a se citi business-urile, viața… ) în țara asta. Unde sunt legile, reglementările și toate lucrurile necesare pentru mișcarea economiei? S-au creat locuri de muncă…? Cred că pe puțin jumătate din acest parlament ar trebui să se ocupe definitiv de chiulangeala lor și cealaltă jumătate rămasă să dea locul lor unor capete de oameni adevărați.

    aleaN

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *