Tată!

Peste două zile ar fi trebuit să sărbătorim ziua ta de naștere. Ai fi împlinit 70 de ani și, așa cum te știu, cadoul tău ar fi fost Amza și Răzvan, nepoții tăi de la cei doi băieți pe care-i ai și care-ți vor duce numele mai departe. Pe Amza l-ai fi ținut în brațe cu orele, te știu, și te-ai fi jucat cu el toată ziua. Și toată noaptea. Ai fi strigat-o pe mama să vină de la bucătărie și să vadă cum îți zîmbește. Ai fi uitat de pastilele pe care le-ai luat o viață întreagă, așa cum ai făcut cînd a venit pe lume Răzvan, care acum e mare, frumos și al naibii de deștept. Și a cărui energie – știi bine – ți-a prelungit viața cu mulți ani, deși doctorii – cu vreo nouă ani înainte ca tu să te duci – nu-ți mai dădeau decît 48 de ore.

Tată! Aș fi vrut să vezi cum zîmbește Amza. Are două luni și-o săptămînă acum, iar eu, cînd mă uit la el, ma văd pe mine. Știi? Cînd îl schimb pe Amza de scutec îmi vin în minte amintiri pe care nu le-aș fi crezut posibile. Îmi amintesc precis – și nu exagerez deloc, jur – ce simțeam cînd tu îmi schimbai scutecele și mă îmbrăcai.  (Am citit de curînd un studiu al unui pediatru american care vorbește despre amintirile pe care toți oamenii le au încă de la momentul nașterii). Era o mișcare, mai ales, care mie, atunci, cînd aveam probabil vîrsta lui Amza de acum, mă cam deranja: băgatul mîinilor și picioarelor în hăinuțe. Nu știu cum să descriu, nu era un deranj prea mare. Era mai degrabă o stare de “chiar trebuie să mă îmbraci? nu mai bine mă învelești cu ceva?“.

Am grijă de Amza, tată, așa cum cred că ai avut tu grijă de mine. N-o să știe nimeni niciodată – cu excepția celor ce sunt părinți – ce sumă uriașă de griji și ce putere fantastică au părinții. E mai greu decît orice lucru pe care l-am făcut vreodată. Dar și cel mai frumos. Și abia acum înțeleg cîte ai făcut tu pentru mine. Poate mă vei auzi cumva: îți mulțumesc!

Să știi că bunica Lidia e bine. Zîmbește tot timpul și e o sursă infinită de ajutor și energie bună. Așa cum ai fost tu.

Îți las aici și un filmuleț cu Amza Ioan Șuțu, să vezi și tu ce formă incredibilă poate lua Binele. Să știi că acolo, în zîmbetul lui, e mult din ce ești tu pentru noi.