de Monica Micu

Cum m-a lovit  un puseu de politeţe şi amabilitate mai abitir ca un tsunami, mă voi feri să vă vorbesc despre bani, politică, boli şi alte aspecte neplăcute ale vieţii.

Să vorbim ca englezii, vă rog frumos, despre vreme! (dar ei o mai fac?) Cu date mexicane însă, căci vă scriu de sub sombrero.

Potrivit tradiţiei de aici, oamenii au datele necesare să afle cum va fi anul care începe, fără să apeleze la meteorologi. Doar că toată luna ianuarie trebuie să stea  cu ochii pe geam, pe cer, pe termometru, pe aparatul care măsoară umiditatea aerului, pe calendar ori pe ceas. Un obicei numit „las cabañuelas” (colibele) e de vină pentru tot acest straniu comportament.

Tradiţia îşi are rădăcinile în Sukkot, o sărbătoare a evreilor din Spania, în timpul căreia credincioşii locuiesc în nişte colibe pentru a comemora cei 40 de ani în care poporul a rătăcit în deşert căutând Pământul Făgăduinţei. Riturile legate de această sărbătoare includeau şi prezicerea timpului cu ajutorul a 40 de colibe micuţe care simbolizau anii de peregrinare.

Cu timpul, şi ceilalţi locuitori ai Spaniei au adoptat obiceiul, dar abia în Mexic lucrurile au căpătat o complexitate cum numai lucrurile şi situaţiile de aici pot avea.

Luaţi o foaie de hârtie, dacă vreţi să ştiţi cum va fi 2010!

Calculele încep la 1 ianuarie, iar prima etapă durează până pe 12. Cum e fiecare zi aşa va fi şi fiecare lună a anului.

Dar dacă mai greşeşte ea, vremea? Nu-i nimic: din 13 până în 24 ianuarie se refac constatările, doar că în sens invers. 13 pentru decembrie, 14 pentru noiembrie şi tot aşa. Hai că marja de eroare se micşorează şi ştim cum vor sta lucrurile, mi-aţi putea spune! Nu! Mexicanii insistă şi stau cu ochii şi pe restul zilelor lui ianuarie. Din 25 până pe 30 ianuarie, jumătatea fiecărei zile e iar bază de calcul  iar 31 ianuarie se împarte în 12 părţi, două ore pentru fiecare lună a anului.

Pe aici se spune că metoda aceasta e mult mai de încredere decât orice serviciu meteorologic din lume.

Şi iar m-aţi putea trage de guler: ce ne facem cu încălzirea globală? Nu mai avem anotimpuri!

Da, dar s-au inventat umbrelele, sumanele, ventilatoarele, galoşii şi multe alte accesorii dătătoare de căldură şi de răcoare, după caz. Sănătoşi să fim! Şi fericiţi!

Ca anul în care intrăm, nu?

Cât despre restul, că nu mă pot abţine să nu mă gândesc şi la ce-o avea pe masă, unde o merge la serviciu şi cât o plăti românul dări la stat, o vorbă de la mine din Ardeal spune că “niciodată n-o fost să nu fie cumva”. De ce mi-aş contrazice strămoşii dacă am fost atât de primitoare la datinile mexicane după doar un an de trai aici?