ELD* – 41

Greşim. Greşim adesea. Faţă de alţii sau faţă de noi înşine. Minţim, rănim, înşelăm, amăgim, dezamăgim, decepţionăm. Intenţionat sau, cel mai adesea, în mod involuntar.  Apoi ne pare rău. Sau uităm. Ori încercăm să reparăm. Asta în cazul  în care înţelegem că am greşit.

Eu am ales să contrabalansez greşelile cu o doză puternică de bine. E ca un medicament. Pe care eu îl iau la fiecare început de decembrie. Au mai rămas fix 30 de zile pînă cînd îmi voi spăla din nou păcatele. Şi, mărturisesc, sunt nerăbdător.

Anul trecut, în decembrie, am deschis porţile Foto Union pentru orice familie care a dorit să se lase surprinsă într-o fotografie. Fotografie pe care am printat-o apoi în mai multe exemplare şi am oferit-o sub formă de cărţi poştale celor care au venit la noi la studio. Ca să le trimită prietenilor şi rudelor urări de Sărbători.

2000 de oameni au venit la Foto Union anul trecut. Între ei, o familie cu 4 generaţii:

familie-maaare1

Sau familia teatrului Masca:

Sau prietenii mei Petruţ şi Cornelia, în prima, respectiv ultima zi a campaniei “Portret de familie”

portret-de-familie-1pet2

Au mai rămas 30 de zile pînă la ediţia a doua a campaniei publice de fotografie Portret de Familie, organizată de Foto Union.

* Evadarea de Luni Dimineaţă. Proiect de luptă împotriva ignoranţei.

1 Comment
  • Dan Doran
    November 7, 2012

    Da’cu o familie de maidanezi, n-ai incercat ? Tot e plin Bucurestiul de ele…

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *