Demisia PNL. Azi o vedem şi nu e.

Muşti de-o zi pe-o lume mică de se măsură cu cotul, /În acea nemărginire ne-nvârtim uitând cu totul (Mihai Eminescu, Scrisoarea I)

“Ţine-mă, că-l omor!”. Dacă vă e cunoscută replica, atunci înţelegeţi ce vreau să spun. O parte dintre deputaţii şi senatorii liberali au anunţat că şi-au dat demisia din Parlament. Aparent, curajos. Doar că ei, de fapt, nu şi-au dat nici o demisie. Au schiţat gestul, dar la secretariatul Parlamentului n-a fost depusă nici o hîrtie în acest sens. Se pare că demisiile au ajuns pe masa lui Crin Antonescu. Dar cum Crin nu are nici o autoritate în acest sens (şi nici o prezenţă foarte intensă la lucrările Senatului), gestul demisiei unor liberali are tot atîta valoare cît intenţia lui Ninel Portîrcă de a ajunge preşedintele României.

Vorba lui Boc, demisia se dă, nu se discută.

  • update 12.50: Aflaţi la Iaşi, liderii USL Crin Antonescu şi Victor Ponta talc mîlc cu privire la demisiile anunţate deja de unii liberali. Mă scuzaţi, dar ăştia sunt doar nişte politicieni fără coaie…
  • update 13.30: Înţeleg că printre cei care şi-au scris demisia e şi Alina Gorghiu. Care, într-adevăr, n-are coaie.
  • update 13.35: Fostul ministru Teodor Atanasiu si-a anunţat deja demisia pe facebook: Astazi am inaintat presedintelui Crin Antonescu demisia mea din calitatea de deputat in Parlamentul Romaniei. Apoi a urcat pe wall o poză cu doua babe ce ţin mitraliere în maini. OMG!
9 Comments
  • d
    January 24, 2012

    Pai comparativ cu astia Basescu e super tare. De ce sa il dam jos?!…sa se suie inaptii astia??

  • Cristian Șuțu
    January 24, 2012

    d: tind sa+ti dau dreptate

  • Mediatorul
    January 24, 2012

    EI, SI TU, VREI TOTUL DINTR-O DATA ? RABDARE SI TUTUN :)

  • rock60_70
    January 24, 2012

    Ai ajuns sa-l citezi pe Boc?

  • dracu
    January 24, 2012

    se intreba cineva ca ce parlamentar roman a demisionat vreodata, de buna voie si nesilit de nimeni. raspunsul e: Basescu :D

  • iok
    January 24, 2012

    Demisia PNL. Azi o vedem şi nu e. … dacă nu le depune la impiegatu’ gării din Mizil, tot degeaba !!! … vax albina

  • Danyzus
    January 24, 2012

    Numai de aceste demisii nu avem nevoie. Se duce naibii tara asta. Basescu ar trebui sa plece dar stim cu totii ca nu va fi asa.

  • Margaret Thatcher-Cocoş
    January 24, 2012

    Mai trebuie sa fie convinsi si pesedistii. Altfel, o demisie numai a liberalilor nu ar fi decat o prostie fara margini, ce ar putea trezi, eventual, admiratia precupetelor care se simteau, mai demult, emotionate de “curajul marelui barbat” Basescu (in vremea cand acesta nu se ascundea, ca acum, in gaura lui de vierme). Asa ca, dupa cum spunea astazi Antonescu, “se lucreaza” la convingerea pesedistilor ca USL sa se retraga cu totul din Parlament.

  • bella
    January 25, 2012

    si pt. papagalii astia doi sa ies eu in piata??!!!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *