Ți-am mai spus și-o să-ți mai spun: cînd un politician spune că afară plouă, tu să fii sigur că ai la tine ochelarii de soare. Și niște bani să-ți iei o sticlă Borsec, căci e singura apă de care vei avea parte în ziua respectivă. După 15 ani de jurnalism, îți pot spune cu certitudine că oamenii ăștia mint fără încetare. Precum respiră. Și trebuie citiți doar cu negația alături. N-a făcut nimeni, niciodată, o evaluare a gradului de îndeplinire a promisiunilor electorale. E ceva de muncă. Și e riscant. Șansele anarhiei ar crește simțitor. Altfel, ar fi teribil de amuzant să citești o astfel de antologie.
Dacă vrei să te distrezi cu o “știre” de azi, caută declarația lui Radu Stroe despre motivele demisiei lui din fruntea Ministerului de Interne. Eu am rîs cu lacrimi. Auzi ce spune Stroe, citind de pe o hîrtie într-o conferință de presă: Mi-am depus demisia în semn de onoare. Plecarea mea, un fapt de normalitate într-o ţară democratică.
Să mori tu, Radule? Onoare, normalitate? Really?
Să-ți explic ție, cititorule naiv, cum stă treaba, de fapt. PSD a pus ochii pe Ministerul de Interne acum ceva vreme, fără legătură cu accidentul aviativ despre care tot aflați de la știri. Și-l va lua în curînd, că așa s-au înțeles cu liberalii, în negocierile pentru reîmpărțirea cașcavalului. Radu Stroe – care are multă experiență pe tabla de șah a puterii încă din vremea în care România avea o Direcție de Securitate a Statului și un birou UTC, dacă înțelegi ce vreau să spun – știa că postul lui va reveni PSD, așa că și-a înaintat azi demisia. În ideea că va cîștiga ceva puncte la popularitate.
De-ar fi fost sinceră declarația lui de azi, ea ar fi trebui să sune cam așa: Mi-am depus demisia azi pentru că sunt șmecher și pentru că așa vrea p… mea. Plecarea mea, folosindu-mă de tragedia aviatică, un fapt normal într-o țară în care noi suntem niște șmecheri, iar voi niște naivi care ne votați consecvent, cînd pe unii, cînd pe alții. Adică tot pe noi.
January 23, 2014
Cat timp vom vota contra si nu pentru, cat timp vom vota impotriva raului celor dinainte si nu pentru proiectele celor ce prezinta alternativa, nu va exista nicio evolutie in amarata asta de tara !
January 23, 2014
Excelent! Iar le-ai zis-o!
January 23, 2014
Eu propun să conduci tu MAI. La o adică un Șuțu sau un Stroe tot aia e, nu?
January 23, 2014
bj > huh?
January 24, 2014
Ceva imi spune ca ai dreptate partial. Da, PSD vrea Internele. Dar nu prea cred ca vrea si sa dea ceva la schimb. Poate doar ministerul apelor sau cum s-o chema ala.
January 24, 2014
Din pacate asa este. Cu atata prefacatorie ajungi sa nu mai stii ce este real si ce nu. In fond si la urma, asta este lumea in care traim si pe care trebuie sa o acceptam ori suportam.