Noul partid Uniunea Salvați România (USR) face un apel către români pentru a strînge cele 200.000 de semnături necesare înscrierii partidului în alegerile parlamentare din 11 decembrie. Prin vocile liderilor Nicușor Dan și Clotilde Armand, USR spune că situația e “critică” fiindcă s-au strîns doar 10% dintre aceste semnături și mai e doar o lună pînă la depunerea dosarului de înscriere. Vă rog să facem cu toții un efort azi, mâine și poimâine o jumătate de oră: descărcați un formular (aici formular și ghid de completare), mergeți doar la 3-4 colegi sau persoane din familie, trimiteți formularul prin poștă, spune Nicușor Dan. Fiecare semnătură este o investiție într-un viitor mai bun pentru această țară și o speranță că și oamenii buni pot ajunge în Parlament, scrie și Clotilde Armand pe pagina ei de Facebook.
Mesajul celor de la USR e cumva unul disperat. El a generat două tipuri principale de reacții pe Facebook: una de susținere, în care oamenii dau share și anunță că au început deja să strîngă semnături pe la colegi sau în familie, respectiv una de blamare, în care oamenii critică lipsa de organizare și incapacitatea de a aduna niște amărîte de semnături. Două exemple:
Rar atata lipsa de organizare si de responsabilitate ca in acest mesaj!!! Pe cine vom vota? Cine sunt cei pe care ii veti propune pe liste? Care sunt criteriile pe baza carora i-ati selectat? Cum convingeti oamenii sa semneze “cecuri in alb” pentru voi? Care va este programul politic? Cate organizatii judetene ati reusit sa infiintati? Care sunt adresele sediilor judetene? Ce finanatari ati primit, de la cine si cat mai trebuie strans? Va scriu in calitate de reprezentant al USB la alegeriile locale de acum 3 luni. Am inteles balbele de inceput, mare paguba nu puteati oricum produce la nivelul administratiilor locale, dar accederea in Parlamentul national chiar nu ar trebui tratata cu atata dezinvoltura si amatorism criminal. (Florin Ghiulbenghian)
Eu am 51 de semnaturi, pe mai multe liste, dar nu le aduc pana nu le completez. Un sfat pentru cine vrea sa ajute. Printati 2-3 liste si intrebati in jurul vostru pe la locurile voastre de munca. Sigur strangeti ceva semnaturi. Oamenii nu stiu de USR si trebuie doar sa le explicati ca este vorba doar de o adeziune pentru a putea intra in alegeri, daca nu, vor gasi pe buletinele de vot doar PSD si PNL plus ramasite din ele… (Costel Busuioc)
Vă las pe voi să decideți dacă veți adopta una din reacțiile de mai sus. Sau dacă veți privi nepăsători, din categoria “nu știu, nu m-am hotărît, nu merg la vot”. Eu am luat deja decizia. Nu vă spun care e, așa cum au făcut jurnaliștii de la New York Times referitor la Hillary Clinton. Dar vă pot da un indiciu: foarte, foarte mulți ani de acum încolo nu am să mai votez cu vreun candidat de la PSD, PNL, PMP, UDMR etc. Partidele astea au dat deja dovadă, cu suficientă măsură, în ultimii 26 de ani, de ceea ce sunt în stare. Suntem ultimii amărîți din Europa.
Leave a Reply