Nu ştiu ce să mai cred. Ne-am obişnuit cu mirosul de căcat? Chiar nimănui nu i se pare extrem de periculos că autorităţile statului român dau publicităţii nişte discuţii private? Fie ele ale unor infractori cu diaree acută, n-am nici un dubiu în chestiunea asta. Dar stenogramele din dosarul SOV care au apărut ieri sunt discuţii private, fără absolut nici o legătură cu infracţiunile pentru care este acuzat inculpatul Vântu. Băi, oameni buni, asistăm la ceva extrem de grav: încălcarea flagrantă a dreptului la viaţă privată! Şi, vă jur, tot aştept să apară reacţii din partea unor organisme civice. Nimic. Pauză. Tăcere de mormânt. Poate să-mi explice cineva unde e APADOR-CH? Dar Pro Democraţia? Unde e Alianţa Civică? Dar Centrul de Resurse Juridice?
Ceva mai devreme a apărut un comunicat al celor de la Clubul Român de Presă. Mi-am zis: stai să vezi că s-au deşteptat unii şi închid puţin uşa la WC! Citesc comunicatul şi mă frec la ochi. Incredibil: CRP se declară stînjenit de prestaţia jurnaliştilor din timpul discuţiilor interceptate. Băăăăăăăăăăăăăăăăi, cerepeule! Dar nu ăsta e subiectul! Problema gravă aici e că Parchetul statului român dă publicităţii discuţiile private ale unor jurnalişti, ale unor cetăţeni ai acestei ţări. Cu nume şi prenume. Cu subiect şi cu predicat. Discuţii pri-va-te!
Aţi citit cumva ce scriu colegii de la Gândul (singurii care par să se fi întrebat cu adevărat cum explică procurorii publicarea acestor stenograme)? Ei notează explicaţiile neoficiale ale Parchetului: Potrivit procurorilor, stenogramele care au fost depuse la dosar sunt relevante pentru “caracterizarea inculpatului”, pentru a arăta “modul de a acţiona al acestuia”, cu referire expresă la anumite dosare în care a fost implicat (de aici).
Caracterizarea inculpatului? Pentru asta a aprobat un judecător mandatul de interceptare? Pentru o caracterizare??? În ce lume trăim? Realizează cineva că nici măcar Securitatea comunistă nu făcea aşa ceva? Dosarele acelea de urmărire erau secrete. Se-cre-te! Şi ele au rămas secrete pînă la schimbarea regimului!
Au apărut mai devreme, pe Hotnews, noi “probe” din dosarul SOV. Este absolut strigător la cer. Potrivit noii stenograme de la dosar, Vîntu avea poftă de cîrnaţi în ziua Crăciunului, iar prietenul său Liviu Luca se oferă să-i aducă nişte cîrnaţi de mistreţ. Atît. Ei, ce ziceţi de asta? E grav? Nu vi se pare şi vouă că pute rău de tot a căcat în jurul nostru?
October 19, 2010
Bine ati venit in Republica Prezidentiala Ciresica. In ultimul an basist, am asistat la abuzuri greu de imaginat, toate facute cu pretextul unei reforme abstracte.
October 19, 2010
Primii care ar fi trebuit sa reactioneze sunt cei mentionati in stenograme. Doar pe Buscu l-am citit indignandu-se. Restul ?
October 19, 2010
M-am saturat de FSN. Nu doar pute-omoara!!!
October 19, 2010
sa fim seriosi sutule, o iei pe aratura rau de tot. adica “pulimea” nu ar trebui sa afle ca presedintii in tara asta se pun de un individ lamentabil precum vantu? chestiunile acelea din stenograme, taticule, sunt extrem de grave si pe tine te apuca lamentarea in privinta drepturilor omului (a catorva cretini de fapt, care-s inconstienti de efectele pe termen lung ale acestor actiuni).
October 19, 2010
Singurul om cu capul pe umeri a fost Ioana Avadani, dar intr-un dialog cu Bradut Ulmeanu, pe care el l-a postat pe blog.
Indira nu avea cum sa spuna ceva despre ilegalitatea publicarii stenogramelor. Doar Mediafaxul, unde inca lucreaza, a facut-o…
Altfel, a cacat pute rau, rau, rau de multa vreme, si asta nu mai deranjeaza pe nimeni, dupa cum vezi.
October 19, 2010
sobolanule, ma tem ca nu vrei sa intelegi. la cine crezi tu ca m-am referit cind am spus infractori cu diaree acuta?
October 19, 2010
Clar, carnatii aia il caracterizau pe inculpat. De mistret. De porc, de fapt. Dar ce nu pute in tara asta?
October 19, 2010
Nu știu cât de oripilat ar trebui să fiu pentru publicarea acestor stenograme. Mai oripilat decât în cazul imaginilor cu cârnații lui Remeș? La fel ca în cazul Voicu? Sincer, nu știu. Ca ziarist, tratez aceste stenograme ca pe simple informații., fără să-mi pun problema cum au fost obținute. E treaba celor care le-au căpătat și publicat, cum au făcut-o. Ce mă deranjază sunt concluziile pe care le trag după acest episod:
1. Putem fi asultați discreționar la ordinul patronilor saerviciilor de spionaj care se întrec în a înregistra halci mari din viața noastră doar, doar o fi ceva compromițător.
2. Procuratura livrează marfă din dosare la comanda patronului.
3. In Romania lupta politica are aspect mafiot, iar securitatea este principalul ei vector.
October 19, 2010
@androidul
Astept cu nerabdare stenogramele convorbirilor tale cu vreunul dintre sefii tai… Vreau sa VAD cum zici SA TRAITI !!!!
October 19, 2010
Dar acum serios, ai senzatia ca ajuta la ceva stenogramele astea? Eu zic ca nu. Au mai aruncat o petarda, iar vanatorii de rating au pus botu’ aiurea
October 19, 2010
odojak, a se reciti Declaratia universala a drepturilor omului.
October 19, 2010
sobolanule… si eu cred ca ar fi interesant si IMPORTANT pentru tara sa stim ce discuta presedintele. pe langa discutiile care au precedat si urmat intalnirea de la mai (ciorba de potroace a tripletei de dupa alegeri), parca as asculta si discutiile cu cel mai bun produs al pdl-ului. eventual cele de la tigara de dupa… chiar, cu fratiorul ce o vorbi? dumbass
s-a creat INCA un precedent. pe langa ciordeala pe fata din parlament. toate INACCEPTABILE. cum dracu’ vrei sa miroasa frumos RAHATUL, Sutule?
religia e scaparea noastra. Sfantul Dragunov sa ne ajute…
October 19, 2010
Domnu’ sobolanu’,
Bucurati-va cat mai puteti. Reforma va ajunge si la dvs. Suntem toti in tarc, precum mistretii lui Tiriac. Pe orice poteca am apuca-o ramanem in bataia pustii…
October 19, 2010
,,Securitatea comunistă nu făcea aşa ceva? Dosarele acelea de urmărire erau secrete. Se-cre-te! Şi ele au rămas secrete pînă la schimbarea regimului!”
S-avem iertare Cristi, dar ,si dupa schimbarea regimului, au aparut doar dosarele care au ,,trebuit”.Unele nu au aparut nici azi si cine stie daca-or sa apara vreodata. De altfel si stenogramele, toate cate au aparut pana acum, provin doar dintr-o singura zona : aceea a adversarilor lui Basescu, relevant, nu ? ;)
October 19, 2010
De ce te superi ai ceva de ascuns?????? am avut incredere in unii ziaristi, era ceva peste puterea mea de intelegere ca nu dau realitatea si acum apare “NEBUNIA ACEASTA” eu ce sa fac acum.??????……..
Sa-mi bag capul in nisip sa spun ca nu sunt adevarate, sa ma pling ca sunt convorbiri private , dar cu credinta mea ca dadeau ADEVARUL ce fac????????
October 19, 2010
Fapte:
-Vantu a declarat ca a pus umarul la alegerea lui Geoana, Basescu;
-Vantu e anchetat pentru cateva infractiuni grave;
-Geoana a recunoscut ca Vantu l-a sprijinit;
-Ponta a recunoscut ca in PSD Vantu dicta politica;
-Nu exista nici o dovada ca Vantu a ajutat la alegerea lui Basescu;
Speculatii:
-Tot ce scrie aici Dl. Sutu.
October 19, 2010
1. odata ajuns dosarul la tribunal, se pare ca presa are acces la el. asa e legea. aia facuta de politicieni. deci nu Parchetul, ci Tribunalul, da acces la dosar.
2. odata eliberat mandatul de interceptare, procurorii AU OBLIGATIA sa pastreze TOATE inregistrarile. si alea relevante, si alea irelevante. e ILEGAL sa stearga / distruga din ele, chiar daca interceptatul canta sub dus.
3. Procurorii AU LIBERTATEA de a include in dosar interceptarile pe care le considera EI (nu altii) relevante pentru proces, si pentru a impresiona judecatorii. e o chestie subiectiva, la aprecierea procurorului. eventual, in functie de rezultate, procurorul poate fi luat la intrebari de superiori.
le pot include pe absolut toate, sau doar o parte din ele. cele neincluse, cum am zis, se pastreaza.
judecatorul e cel care decide ce interceptari ia in consideratie si ce nu, cand da sentinta.
lamuriti cu “dictatura”?
October 20, 2010
Deci, pentru ziaristi, nu informatiile despre diversi candidati la presedintie si despre caracaterul lor sint importante, ci respectarea drepturilor lui Vintu. Interesanta optica.
October 20, 2010
Manipularea grosiera se intoarce de fiecare data impotriva celui care o face. In acest caz, Basescu, cu stenogramele pe care le foloseste ca arma politica. Privit in tara ca principalul vinovat in cazul scaderii nivelului de trai, si sustinut, conform sondajelor, de doar 10% din electorat, Basescu reuseste in ultima vreme sa il faca chiar simpatic pe SOV, cel care chipurile a incercat (dar nu a reusit!) sa il dea jos. Am auzit in ultima vreme atatea opinii favorabile lui Vantu, cat nu spera el. Mi-e sa nu fie transformat in erou. :)) Nu de alta, dar nu e mare diferenta intre el si Basescu.
In rest, sigur, Cristi are dreptate. Traim intr-un stat politienesc. Si ma bucu ca vad asta din ce in ce mai multi. :)
October 20, 2010
Treaba e ca Romania va lua iar o condamnare la CEDO pt porcaria asta cu stenogramele. Vantu sau altii din stenograme care se vor plange la Curte, vor in casa niste bani, cu titlu de daune. Banii astia vor fi platiti tot de noi, pt ca nu exista o raspundere patrimoniala a magistratului. Fie el ce-o fi, procuror sau judecator, iar cineva dovedeste aici sau la CEDO ca i-au fost in calcate drepturile, sa plateasca personal. Dar nu numai el, ca aici este si o culpa in eligendo, ci si cei din CSM care l-au promovat si verificat si care nu au luat masuri cand au vazut porcaria. De asemenea trebuie intrebata doamna procuror general LC Kovesi daca PICCJ s-a sesizat cumva fata de savarsirea infractiunilor prevazute de art 247 si 249 Cod Penal sau sefii directi care au savarsit infractiunea de la art 263 Cod Penal. Despre viata civica…E sublima dar lipseste cu desavarsire. Ca sa ai o viata civica trebuie sa ai orasul, cetatea, or la noi sunt niste jungle urbane. In plus societatea civila impune prin definitie ca aia care o compun sa fie civili. Am inceput sa ma indoiesc ca oamenii din ONG-uri nu au gradele puse pe maiou.
October 20, 2010
ce tare, au aparut insi care au bricolat justificari pentru aparitia mizeriilor astora. romania are parte de un popor tare glumet.
inca nu inteleg de ce nu apare niste literatura de asta si cu voiculescu si antenisti de-ai lui.
October 20, 2010
Ramin shocata cum nu te deranjeaza ca Romania este controlata de niste mafioti! Daca ai fi mai in varsta as zice ca din cauza trecutului posibil securist, dar asa nu inteleg.
October 20, 2010
@andreea, si eu ramin socat sa vad ca un infractor este dovedit ca atare prin oprobiu public. Si nu in instanta, de catre magistrati. Mai mult, andreea, ramam socat sa vad ca NIMENI nu remarca gravitatea gestului procurorilor. Iti dai seama cum ar fi fost daca in dosarul Flota ar fi aparut transcrierile discutiilor dintre Traian Basescu si Elena Udrea de la Golden Blitz? ACEASTA ESTE INTREBAREA!
October 20, 2010
1. Nu sunt de acord cu o nuanta din punctul tau de vedere: “…stenogramele din dosarul SOV care au apărut ieri sunt discuţii private, fără absolut nici o legătură cu infracţiunile pentru care este acuzat inculpatul Vântu.” Si daca aveau legatura, ce? Discutiile erau private, iar singurii care aveau dreptul legal sa le intercepteze, asculte, transcrie s.a.m.d, erau procurorii. Faptul ca procesul este public nu inseamna ca oricine are dreptul sa vada dovezile sau sa verifice probele. Cu atat mai putin sa le publice intr-un ziar sau sa le prezinte la tv sau radio. Si nu spun asta ca un aparator al “moralitatii”, care oricum nu exista si de care oricum ni se rupe, ci pentru ca defapt asta e legea.
Procurorul care se ocupa de caz ar trebui sa-si cam faca ‘harakiri’ – macar profesional – avand in vedere ca posibilele lui probe au ajuns pe mana presei (in repetate randuri).
Deci, sumarizand, ce-au facut e ilegal si pot sa-mi ia cucu’ in falci.
Cat despre discutiile lu’ baselu de la Golden Blitz, sa fim seriosi…
October 20, 2010
Ce vrajeala pe postacii portocalii. “M-am saturat de FSN” – se numeste PDl dragule, cine va face pre-defined reply-urile? Toader, branza, “ciocu mic”. As vrea sa vad la un moment dat listele cu cei care au lucrat la “support online” pentru PDL. postaci, securisti – same shit
October 20, 2010
Discutie ipotetica Basescu – Lenutza Udrea:
Base : – Ce culoare au chiloteii pe care-i porti in acest moment?
Lenutza: – Rosii . Dar am si portjartier rosu. Si sutien rosu. Sunt o mica porodica ( rosie, in traducere ) astazi .
Base : ha-ha-ha
Nu-i asa ca discutia poate duce la sunt relevante pentru “caracterizarea inculpatului
October 20, 2010
MII DE SCUZE !!!!!!!! M-a intrerupt cineva si am dat din greseala ‘trimite’ !
Reformulez ultima fraza:
Nu-i asa ca discutia poate duce la caracterizarea sefului statului ?? :)
October 20, 2010
degeaba inchidem usa. buda a refulat si a imputit toata tara…
October 20, 2010
De-asta ţin eu la tine, Cristi. În principal. Dincolo de faptul că ţin pentru că ţin. :)
October 23, 2010
citez din autor: “Deci, sumarizand, ce-au facut e ilegal si pot sa-mi ia cucu’ in falci.”
Jeez….