Există în codurile bunelor maniere mult mai multe reguli referitoare la strîngerea de mînă decît vă închipuiţi. Mărturisesc că nu ştiam decît o parte dintre ele. Spre exemplu, ştiam că atunci cînd dai mîna cu cineva trebuie să-l priveşti în ochi, eventual să-i zîmbeşti, iar gestul să fie însoţit de o formulă de salut. Ştiam, de asemenea, că palma trebuie să fie uscată şi proaspată. Nu ştiam, însă, că mâinile strînse trebuie să fie scuturate de 3 ori, iar durata să nu depaşească 2-3 secunde. Nu ştiam nici că Geoffrey Beattie, şeful cursului de Ştiinte psihologice la Universitatea Manchester, a spus pe hîrtie formula strîngerii de mînă perfecte:

PH = √ (e2 + ve2)(d2) + (cg + dr)2 + π{(4<s>2)(4<p>2)}2 + (vi + t + te)2 + {(4<c>2 )(4<du>2)}2

În care apar numeroase variabile, de la contactul vizual, abordarea verbală, surîsul şi forţa mîinii, la cît de uscată este aceasta, temperatura, consistenţa şi pozitia mîinii, pînă la cît de completă este strîngerea, controlul gestului şi durata.

Ei bine, priviţi acum cum îşi strîng politicienii noştri mîinile. Cam nepoliticoşi, nu? A, şi încă ceva: de ce oare credeţi că personajele din imaginea nr. 2 au luat poziţia “ghiocelul” după ce au dat mîna cu preşedintele? O fi şi asta o regulă de bună cuviinţă ori, poate, doar simplă teamă?