Sunt într-o cabană la 1111 metri altitudine. Nu plouă, dar e al dracului de frig. Mai ales noaptea, cînd termometrul arată 2 grade. Cel puţin două surse de căldură: o sobă în care ard lemne de mesteacăn și un borcan mare, foarte mare, cu dulceață de afine. E bine. Iar e bine. Afară, Mugur înfășoară gleznele lui Sigli. Bem un ceai de anason şi apoi călărim, ba chiar tragem cu arcul din întoarcere. Vă înșelați dacă vă imaginați că e ușor să stai pe cal. La galop, cînd genunchii nu ţi s-au împrietenit cu burta calului, iarba poate fi a ta. Dar tu vrei, eventual, Năprasnic, nu iarbă.

17 oameni privesc prin vizor şi încearcă să fure liniştea unui loc care nu are nici o legătură cu Bucureştiul în care ei stau doar în faţa laptopului. De patru zile suntem în Dacia. Cu ajutorul Dacia Plant şi al Foto Union, folosind camere foto de la Sony. Ce am văzut, ce am mirosit, ce am auzit, ce am pipăit, ce am întrebat, ce am gîndit puteţi citi pe blogurile lor: Costin, Sana, Adenalgia, Oana, Dan, Dragoş, Adrian, Toma, Ruxandra, Victor, Ariel, Andrei, Andra, Narcisa, Ioana.

Şi, în curînd, într-0 expoziţie foto eveniment.

Mugur şi Vivi, fondatorii Şcolii lui Gerula