Răbdarea se dobîndește în timp. În timpul trecerii veacurilor și a generațiilor, cu ritmul lor netulburat, cum o dobîndesc țăranii, care sunt în stare să aștepte oricît, pentru că au așteptat mereu, din tată-n fiu. Sau în timpul unei vieți, învățînd să aștepți vremea. Dovadă, extrema nerăbdare a copiilor, care vor să obțină pe loc tot ce doresc, ca într-un basm. La ei e lucru firesc, dar la omul zilelor noastre, la omul modern cum se zice, nerăbdarea a luat proporții aproape patologice, de parcă ar fi un copil întîrziat. Mult bine ne-ar face să ne dezmeticim din nerăbdare.De ce atîta grabă? Există o mișcare în lume pentru protejarea mediului natural. Ar trebui să ne gîndim și la una care să protejeze timpul de funesta noastră pripă și precipitare. Timpul viu are legile lui, cine le încalcă strică buna rînduială a lumii și se înstrăinează pe sine de ea.

– Pentru Creția