Salvaţi-l pe Emil Boc!

Ai luat vreodată un pumn în gură după ce tipul de lîngă tine a fluierat-o pe gagica celui mai şmecher tip din cartier?  Ţi s-a scăzut vreodată nota la purtare pentru geamul şcolii spart de colegul de bancă? Ai luat vreodată nota 1 la teză pentru că tipul din spate copia de la tine?

Ei bine, acum ştiţi cum trebuie să se simtă zilele astea Emil Boc. Dar ca să-l înţelegeţi şi mai bine, luaţi de ascultaţi o poveste. Stătea, săracu’ Emil, într-o seară de mai, închis în birou, îngropat în hîrtii din care nu înţelegea nimic, cînd aghiotantu’ lui, ăla micu’, de-i cară servieta, dă cu uşa de perete: “Domnu’ Emil! Domnu’ Emil! Daţi pă Realitatea, că a ieşit şefu în direct!”. Aşa era, Traian Băsescu, de la Cotroceni, făcea un anunţ important pentru ţară.

În primul rând este vorba de reducerea fondului de salarii pentru tot aparatul bugetar din România, cu 25%, iar până la sfârşitul anului, şefii de instituţii au obligaţia să-şi facă selecţia, să-i aleagă pe cei mai buni şi nu clientela politică, în aşa fel încât în anul 2011, menţinându-se anvelopa salarială şi în speranţa creşterii economiei, salariile să poată reveni la cele pe care le au acum. Această măsură trebuie luată de la 1 iunie. De asemenea, în ceea ce priveşte pensiile, Guvernul îşi va menţine transferul de 1,7 miliarde euro la fondul de pensii, dar pentru a acoperi pensiile la nivelul actual – şi numeric, şi nivel de plată – ar mai trebui încă circa 500 de milioane de euro, care nu există, aceşti bani nu există. Ca atare, este previzibilă o reducere a pensiilor cu 15%. (Palatul Cotroceni, 6 mai)

Hai să-mi bag… – şi-o fi zis Emil, privind buimac la tv. Adică io trebuie să tai pensiile şi salariile? Săracu’, nu mai înţelegea nimic.  A urmat conferinţa din 9 mai, în care Băsescu a venit cu explicaţii:

Eu sunt dispus la orice analiză, dar ştiu care este soluţia corectă şi este cea pe care v-am spus-o: reducere egală din punct de vedere procentual pentru toţi.

Emil iarăşi privea năuc la tv. E groasă, şi-o fi zis. Chiar trebuie să le tai. În fine, două zile mai tîrziu, avea să-l descopere din nou pe Băsescu la tv:

Bună seara! Se pare că o să ne întâlnim tot mai des în următoarea perioadă. Declaraţia mea de astăzi este generată de nevoia de a clarifica motivele întâlnirii de astăzi, de la Palatul Parlamentului, dar şi poziţia mea cu privire la cele discutate astăzi.

Îl vedeţi pe Emil cum îşi roade unghiile în faţa televizorului? De ce io? Ce vină am io? Io n-am nici o vină! – îşi spunea el, intuind mulţimea de oameni care vor protesta în faţa guvernului şi-i vor cere demisia în zilele următoare. Fapt care s-a şi petrecut în cursul zilei de ieri. Pentru început. Dar vor urma şi altele, tot în Piaţa Victoriei. Pentru că lumea pare să nu înţeleagă cine conduce ţara asta.

emil boc

11 Comments
  • irongates
    May 20, 2010

    Ba cred că au înţeles că parcă Jos Băsescu s-a auzit mai des decăt Jos Boc

  • Cristian Șuțu
    May 20, 2010

    pai, eu ti-am zisa sa nu te mai uiti la antena 3. asa s-a auzit acolo ;)

  • Lilick
    May 20, 2010

    Buna campanie! :)

  • Jerome
    May 20, 2010

    Nicolae Ceausescu si Emil Bo(c)bu
    Boc constientizeaza total ca a ajuns bataia de joc a romanilor, dar formatia sa de politruc arivist, pentru asta l-a pregatit si format inca de cand era secretar UTC.

  • Dramoleta
    May 20, 2010

    Campaniile astea ale tale imi plac. Ajung toate sa dea rezultate excelente pana la urma. Ultima s-a incheiat ieri. Aia cu Hoara :))

  • Vali Badea
    May 20, 2010

    Bravo! :))

  • laurentiu
    May 20, 2010

    pai ce sa salvam, ca si cu concursul lui se intampla ce se intampla. se poate salva el daca ne spune si nou mai multe despre situatia reala din tara.

  • Dan Andrei
    May 20, 2010

    Daca n-ar fi de plans, ar fi de ras. Cred ca merg pe varianta 1 solitara.

  • se Rizea
    May 21, 2010

    Capul lui Moţoc îl vrem!

  • nadina nedelea
    May 28, 2010

    OK! Da’ numai daca pleaca inapoi la Cluj!

  • Lee Harvey Oswald
    June 9, 2010

    Vreti sa-l “salvez” eu?

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *