Atenţie, se închid uşile! De la Cotroceni.

Vă amintiţi euforia Dictatorului din ziua de 18 mai 2008? Nu? Daţi-mi voie să vă reamintesc:

Este, cred, o zi care va trebui să rămână în calendarul fix al Cotroceniului – Ziua Porţilor Deschise -, la fiecare dată de 19 mai. Ea nu este, aşa cum mulţi au încercat să anticipeze sau să comenteze, o zi de sărbătoare pentru preşedinte. Este o zi a românilor, în care pentru prima dată ei au fost mai puternici decât Parlamentul şi pentru asta ar trebui să le mulţumim toţi, tuturor românilor.

Era, dacă nu v-aţi dat seama, o declaraţie a lui Traian Băsescu, declaraţie dată sub imperiul extazului determinat de sărbătorirea unui an de la Marea Revenire în Palat în urma suspendării preşedintelui. Starea de beatitudine prezidenţială s-a manifestat şi pe parcursul anului 2009, tot în luna mai, cînd sute, mii de români au intrat pe uşile Palatului Prezidenţial. A venit însă luna mai a anului 2010 şi colegii mei de la ziarul Puterea au remarcat că preşedintele a uitat să mai deschidă uşile de la Cotroceni. Valeriu Turcan s-a supărat tare rău pe noi atunci, acuzîndu-ne că inventăm ştiri. Pe scurt, el explica că acţiunea din mai s-a decalat, ea urmînd a avea loc ori pe 15 august, ori pe 7 octombrie. (Reamintim, astăzi este 11 octombrie).

Păi bine, măi Valeriule, ia zi tu acuma cine inventează ştiri? Noi, care nu facem decît să remarcăm frica preşedintelui de înjurături şi flegme? Sau tu care anunţi evenimente ce nu mai au loc?

16 Comments
  • nadina nedelea
    October 11, 2010

    Punct ochit. Punct…de lovit.

  • silvy
    October 11, 2010

    Cum sa deschida portile? :)) Pai atat asteapta lumea! Iti dai seama ce-ar iesi? :))

  • comandamentu central
    October 11, 2010

    le e frica de popor, e clar.

  • Gabriela
    October 11, 2010

    asta cu portile deschise e ca si povestea intalnirii cu alegatorii in Piata Universitatii… Basescu in mandatul asta…, nici portile nu le mai deschide… nici cu alegatorii nu se mai vede… (ii va evita pe cat posibil)… :)) decat atunci cand e vreun miting in fata Cotroceniului si striga alegatorii (ca doar ei l-au votat, astia de ies acu’ in strada)… IESI AFARA, JAVRA ORDINARA… :))

  • tudor
    October 11, 2010

    Ii e frica :D. Naspa !;)))…Frica atrage…naspa :D

  • Harvi
    October 11, 2010

    Eh, altul trebuie sa fie motivul pentru ca nu cred ca ii e frica, doar politia e cu el!

  • Ghenovici
    October 11, 2010

    Sunt si eu curios : Daca traian basescu este dictator, Ceausescu ,Stalin,Mao, ce au fost? Banuiesc ca aveti o definitie cuprinza toare a dictaturi?!

  • Cristian Șuțu
    October 11, 2010

    @ghenovici> vezi la figurat
    DICTATÓR, dictatori, s. m. 1. (În Roma antică) Conducător al armatei cu puteri politice nelimitate, ales de senat, în vreme de război, de răscoale etc., pe o perioadă de șase luni. 2. Conducător de stat care dispune de puteri politice nelimitate. ♦ Fig. Persoană care are o conduită autoritară, care caută să-și impună cu orice preț voința. – Din fr. dictateur, lat. dictator.

  • Dramoleta
    October 11, 2010

    Cred ca sunt vreo 5 milioane care doresc sa viziteze palatul. Ăia despre care vorbea el acum vreo doua saptămâni… Ce m-aş mai distra! :)))

  • Lilick
    October 12, 2010

    Nu ne-au lasat jandarmii duminica sa dam niste fluturasi pe strada. Cica e stare de tensiune in tara si nu avem voie. :lol:

  • Ghenovici
    October 12, 2010

    Multumesc de raspuns! Da si eu care credeam ca vorbim serios! vai de mama lui de dictator facut albie de porci de toata lumea de la stinaga la dreapta. problema mea este alta eu pe cine votez? pe democrati marca Voiculescu&Vantu&Patriciu? Daca ai o optiune viapila atat pentru parlament cat si pentru presedentie o ascult cu placere. dar vreau ceva mai mult decat :sa plece ala ca sa venim noi! Exista asa ceva pe maidanul politici romanesti?

  • ciavistu
    October 12, 2010

    intalnirile ratate din pta universitatii le-a clarificat: el a fost acolo, da’ poporu n-a venit. s-ar putea sa justifice la fel si cu portile: doar se deschid in fiecare zi (cand intra el cu masina).

  • Dramoleta
    October 12, 2010

    @Lilick

    Da, avem tensiune arteriala toti:))

  • dan
    October 12, 2010

    ah ce ma unje la suflet!

  • bella
    October 12, 2010

    @sutu
    pe vremea lui nastase erai in presa? atunci cum era? misca cineva in front? sinteti penibil cu “dictatorul”,chiar la figurat!

  • dan
    October 12, 2010

    @bella
    e dictachior nu dictator!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *