Copilului meu

De 6 No tags Permalink 5

AIS

Te-ai născut, știi bine, în 2018. Pe final de iarnă și început de primăvară. Iar eu îți scriu acum, în penultima zi a anului 2017. Cînd tu erai în burtica mamei tale, la cîțiva pași de mine și la doar șapte săptămîni de venirea ta pe lume. E bine să știi că în zilele acelea te mișcai cu multă energie pe muzica celor de la Radiohead. Dădeai din mîini și din picioare imediat cum puneam o piesă de-a lor. Ți-am dat de altfel să asculți, în lunile de dinaintea nașterii tale, multă muzică. Aflasem eu dintr-o carte că începînd cu luna a patra de sarcină auzul este format. Astfel că ți-am pus de toate: de la Mozart și Bach la Pink Floyd, Radiohead și Benjamin Clementine. Părea că-ți plac. Puteam verifica asta din simpla atingere a burticii. Te mișcai. Știi? Pe cînd tu aveai doar cîteva săptămîni de la concepere, iar eu știam deja că vei exista, împreună cu mama ta te-am dus la un concert Radiohead. În Belgia, la Rock Werchter. (Nu știu dacă va mai exista YouTube cînd tu vei citi acest text, dar dacă va exista, să știi că ăsta a fost primul concert la care ai fost vreodată). Avea să fie – cu siguranță – și cea mai intensă experiență muzicală pe care eu o trăisem pînă la momentul cînd am realizat că și tu reacționezi la muzică. Am stat în față, la doar cîțiva metri de Thom Yorke și eram fericit. Pentru că sunt acolo. Pentru că sunt acolo cu tine. Pe care te așteptam de atîta amar de vreme…

Nu știu cum să-ți spun, vestea conceperii tale a venit ca un miracol: am aflat că vei exista la doar cîteva ore după ce l-am înmormîntat pe tatăl meu. Miracol? Nu știm. Era o zi ploioasă, asta e cert. Însă atunci, cînd am aruncat pământ peste sicriul tatălui meu, a ieșit soarele. Nu înțelegeam nimic. Oricît aș fi încercat, nu puteam avea certitudinea că lucrurile cu adevărat importante sunt peste puterea noastră de înțelegere.

Copile!

Ieri am stabilit cu Ruxandra, mama ta, care va fi numele tău. Ne-am gîndit mult, vreme de cîteva luni, dar ieri, 29 decembrie 2017, am știut cum te vom striga.

6 Comments
  • Mihai
    December 30, 2017

    Sa va traiasca, sa fie sănătos si sa va bucure toate zilele de aici inainte. Pregătește-te pt o experiență intensă (frumoasă sau urâtă depinde doar de perspectivă) :)

  • Cristian Șuțu
    December 30, 2017

    Multumesc, Mihai!

  • Ioana Oncioiu
    December 31, 2017

    Sa va traiasca si sa va aduca muuulta bucurie.
    Un an nou cu mult senin si iubire cat cuprinde!

  • gil
    January 1, 2018

    Asteptam cu nerabdare , intre timp” La multi ani !” iti transmite Unchiu’.

  • cantare electronice
    January 5, 2018

    foarte emotionant.

  • Dan Doran
    January 5, 2018

    Șuțomane, regret că-ți tai entuziastmul, dar faptul că bebe se mișcă pe muzica celor de la Radiohead nu înseamnă că-i face plăcere! Poate să se zbată disperat cînd aude sunetele alea criminale, nu de plăcere! Te sfătuiesc să o lași mai moale cu experimentele SF și eventual să pui muzică liniștită, asta are efect calmant, garantat! Un Ceaikovski, un Bach, un Strauss.. Eventual Modern Talking sau Abba, că au mai puține calorii auditive!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *