Vă scriu vouă, celor care l-aţi umilit pe Traian Băsescu în ultimii cinci ani. Şi vă aplaud! Desigur, nu pentru curajul de a-l jigni pe şeful statului român. Nu, eu vă aplaud pentru că aţi rezistat şi nu v-aţi lăsat pradă deznădejdii. Aţi fost umiliţi, aţi fost obidiţi, dar aţi fost – se vede clar acum – mai buni decât el.

Să nu-ţi iei câmpii atunci când şeful statului tău anunţă ca un dictator tăieri de salarii şi pensii sau când îşi pune apropiatele blonde în funcţii cu demnitate publică, ei bine, asta e adevărata putere. Preşedintele Băsescu a avut în ultimii 7 ani puterea celei mai înalte funcţii publice. A avut, mai mult, responsabilitatea şi onoarea de a ne reprezenta pe noi toţi. Se declară dezamăgit acum de cei care nu s-au încovoiat suficient. Să-l ascultăm: „Funcţia de preşedinte a reprezentat pentru mine cea mai mare umilinţă a vieţii mele. Am fost un om demn care nu a fost jignit. Am fost bun meseriaş, un om care şi-a făcut meseria cu plăcere şi cu demnitate, iar ce s-a întâmplat din 2007 încoace, jignirile de dimineaţă până seara nu au făcut decât să mă umilească”.

Ne scuzaţi, domnule preşedinte! Dar ne-a fost greu să vă facem găozar sau ţigan împuţit şi ne-a fost greu să vă invităm la biroul nostru pentru o hărţuire mică. Ne-a fost greu să ne repartizăm singuri locuinţe de protocol sau să ne plimbăm cu şalupele SPP. Ne-a fost greu să bem vinul de protocol din Moldova sau să ne urcăm băuţi la volan. Ne-a fost imposibil să-l jignim pe Regele Mihai. Şi n-am putut, pur şi simplu, n-am putut să ne hăhăim după fiecare inaugurare de kilometru de autostradă construit la un preţ înmulţit cu 10.

V-am umilit? Păcat. Meritaţi mai mult.

• (de aici)