Să presupunem că te duci la frizer. Sau, după caz, la coafor. Eşti aşezat pe scaun, ţi se zîmbeşte cînd eşti întrebat cum ai vrea să fi tuns şi apoi, brusc, frizerul/coafeza, îţi spune să aştepţi un moment. Şi dispare într-o cameră alăturată. După vreo oră de aşteptare sau poate şi mai bine, perioadă în care răbdarea ta îşi pierde treptat din puteri, te ridici de pe scaun şi te duci să vezi ce se întîmplă. Descoperi, stupefiat, că cel care urma să se tundă s-a întins pe o canapea şi s-a culcat.

Sau, altfel, să ne imaginăm că te duci la bancă, unde ai de plătit rata lunară de la credit. Îi dai casieriţei actul de identitate, ea îţi verifică contul, îţi spune cîţi euro ai de dat, tu îi spui că ai lei, ea îţi face schimbul valutar, în fine, îi dai banii şi aştepţi chitanţa. Brusc îi sună telefonul şi casieriţa începe o discuţie cu foaaaaaarte multe detalii personale cu cineva care pare să fie prietena ei cea mai bună.

Încercaţi acum să vă închipuiţi într-un restaurant bun, undeva unde ştiţi că se mănîncă foarte bine. Deschizi meniul şi te hotărăşti repede asupra unor, să zicem, creveţi cu usturoi. Chelnerul îţi zîmbeşte şi pleacă spre bucătărie. De unde se întoarce după vreo 87 de minute cu o ceafă de porc şi cartofi prăjiţi. Tu îi spui că ai comandat creveţi cu usturoi, chelnerul îşi cere scuze şi revine după alte 64 de minute cu o mămăliguţă cu brînză şi smăntînă.

Sau ce-ai zice dacă intri pe google să cauţi informaţii despre  ultimul album al lui Nick Cave, iar toate rezultatele ar fi despre… nu ştiu… să zicem bicepşii lui Mircea Badea?

Aş putea continua la infinit cu astfel de presupuneri. Dar acum cred că înţelegeţi ce gîndesc eu cînd citesc declaraţiile Preşedintelui României, Excelenţa Sa, domnul Traian Băsescu, referitoare la cine trebuie şi cine nu trebuie să conducă PDL.