Borsec, rugina apelor minerale

Borsec era cîndva Regina Apelor Minerale. Azi e doar o sticlă de plastic albastră pe rafturile supermarketurilor şi în capătul din avale al barajului Vidraru. Respectiv, un SA cu numele ăsta. Staţiunea, la fel de celebră acum 150 de ani precum Baden-Baden sau Karlovy Vary, a ajuns azi moloz şi izbelişte. Rugina apelor minerale. Clădirile declarate monumente artitecturale se încruntă la turiştii năuci precum vedeţi în imaginile de mai jos. Pădurile din-prejur au dispărut aproape în întregime. Iar cadourile de sub bradul local arat-aşa. Localitatea are astăzi mai puţin de 2000 de locuitori, primarul Mik Jozsef anunţîndu-i de la avizierele publice că aleşii locali sunt în concediu fără plată pe perioada sărbătorilor de iarnă. Dacă ajungi la Borsec folosind reţeaua naţională de şosele publice, trebuie să îţi reactualizezi înainte colecţia de înjurături. Venind dinspre Topliţa, ceea ce nu vă doresc, veţi avea adesea senzaţia unor drumuri după bombardament. Ce să vă mai spun? N-aţi vrea mai bine s-o luăm pe Elena Udrea şi s-o legăm de grilajul uneia din clădirile pe care le vedeţi mai jos? Să petreacă în felul ăsta măcar Revelionul 2010…

32 Comments
  • Traian
    December 25, 2009

    Vai da’ se poate ? ” Brandul ” no1 in Romania conform tatuliciului ?!? Tztztztz

  • Achtungbaby!
    December 25, 2009

    Mi s-a parut ca esti neasteptat de dur cu Udrea/astialaltii… dar asta m-a facut sa ma uit pe poze, le-am vazut pe toate si m-am ingrozit. Ai fost bland cu ea/ei! Voi scrie un loc comun ingrozitor dar asa este: tara asta arata ca dupa un razboi crunt! Razboiul de 20 de ani. Astia trebuiesc executati pentru crime impotriva tarii. TOTI!

  • Anca
    December 25, 2009

    da, asa e si la herculane (curge apa sulfuroasa peste tot in orasul acesta, am vazut dira galbena care se varsa in Cerna, izvoare nefolosite, abandonate) si vad ca e la fel si la Borsec, statiune lasata de izbeliste; dar APA (fie ea si in sticla de plastic) are un gust foarte bun, e satioasa, are aroma de calcar, mie imi place si vad in jurul meu f multi care cer/ cumpara Borsec…. am prieteni in Ungaria care vin uneori intara si la plecare isi cumpara citeva baxuri cu Borsec, le place f mult gustul!

  • Vac65
    December 25, 2009

    Ok. De acord. De fapt ar trebui invitati toti mishtrii care s-au ocupat de turism incepand cu 1990. Si nu e vrba numai de Borsec. La Herculane ai fost?

  • Vac65
    December 25, 2009

    Scuze @Anca… n-am observat postul…

  • marymusashi2006@yahoo.com
    December 25, 2009

    Horror!Ce pacat!Aici se mai poate doar turna vreun film horrrorrrr!

  • irongates
    December 25, 2009

    Pun pe blogul lui Udrea un link spre blogul tău? Poate trece. Se poate?

  • claus
    December 25, 2009

    mai este si problema despaduririlor. cand eram mic, drumul dintre toplita si borsec era foarte intunecat ziua in amiaza mare. brazii de pe-o parte si cealalta a drumului aproape ca se lipeau si acopereau drumul. azi pe mari portiuni nu vezi decat cioturi de brad cat vezi cu ochii. traiasca attila verestoy, drujba lui dumnezeu!

  • Mandezu
    December 25, 2009

    borsec este (credem noi – astia care nu ne gandim ca o sa schimbam amortizoarele curand) si altceva. O carciuma la care sunt doar barbati – ca pe vremuri – intamplare povestita unui tip care a remarcat dupa ce i-am istorisit azi la telefon a zis:: “inseamna ca e frumos acolo!”; o pensiune cu piscinica – care asteptam sa se umple de vreo 26 de ore – (parca creste nivelul usor, nu-i asa?); stradute pustii cu foisoare cu izvor – la care curge apa minerala la cateva minute; case terasate cu ornamente la streasina; turisti multumiti, prin faptul ca sunt intre prieteni si n-au mai fost plecati de multisor din orasul in care prietenii mei nu mai mananca nici portocale de sila. cu toate astea, cum spunea actorul: “iara-i bine!”.

  • Meri
    December 25, 2009

    aici in borsec sunt foarte multi brazi; daca te uiti la un brad de jos in sus el exprima viata; incepe cu crengi mari si largi, iar spre varf se ingusteaza pana se sting in varf;
    aici la borsec e pacat ca istoria e un brad crecut invers si degeaba iti refaci colectia de injuraturi si apelezi la “112 al masinilor” tot plangi pentru aerul pe care-l respiri alaturi de prezentul tau si al borsecului nostru care e rece si pe masa!

  • Paul
    December 25, 2009

    Eu am fost in iunie la Vatra Dornei, si ce ai vazut tu in Borsec eu am vazut in Vatra sau la Lacul Rosu…
    Atunci am invitat-o pe madam udrea (pe blogul ei), sa-si ia bicicleta si sa faca o tura in sensul giratoriu de la intrarea in statiunea Vatra Dornei (parca trecuse tancuri pe acolo).
    Ne batem joc de tzara asta. Ma uitam la fotografia 3-4 si ma gandeam ca din casa aia as putea face ceva… cat juma de milion de euroi crezi ca o sa-mi ceara proprietarul?
    Nu crezi ca cum arata statiunile romanesti, este o vina a noastra a tuturor?

  • ada
    December 25, 2009

    Acum cativa ani am dus niste francezi la Herculane. Au fost impresionati de priveliste si oripilati de atitudinea romanilor: cladiri cu o arhitectura deosebita din vremea Austro-Ungariei, sunt scorojite, cu geamuri sparte, fara stapin. Cam asa ca si cele de la Borsec
    Ar trebui condamnati toti ministrii turismului din 90 pina in zilele noastre. Romania mereu surprinzatoare…

  • Oana
    December 25, 2009

    Dacă Borsecul ar fi singura staţiune în paragină.. Dar mai sunt zeci ca ea- Herculane, Vâlcele, Buziaş…
    PS. Crăciun Fericit!

  • Oana
    December 25, 2009

    Madam Udrea vrea sa se ocupe si de Petrosani. Astept “dedicatia”. Din clantza dau toti, dar pana la fapte mai e mult si bine.

  • Gigelusa
    December 25, 2009

    Deci Elena Udrea este de vina? Ca nu am inteles de fapt despre ce este vorba?
    Omule, daca ai putina minte, uita’te la ultimii 20 de ani si la mentalitatea romaneasca…

  • jiji
    December 25, 2009

    “N-aţi vrea mai bine s-o luăm pe Elena Udrea şi s-o legăm de grilajul uneia din clădirile pe care le vedeţi mai jos?”
    sunt de acord cu propunerea ta,o legam pe doamna udrea ,facem cateva filme XXX,iar profitul il investim in statiune.

  • Ana
    December 25, 2009

    Cam asa este si la Caciulata, pe acelasi tipar, cu piscine neingrijite, cu vopsea scorojita, tevi ruginite si igrasie pe tavan…

  • Adrian
    December 26, 2009

    Picior de om nu vezi pe acolo. Doar fumul cosurilor mai tradeaza prezenta umana.

  • windy
    December 26, 2009

    pacat

  • Achtungbaby!
    December 26, 2009

    @Gigelusa: Mai acesta, voi postacii n-aveti concediu?! N-aveti pace, liniste, alea-alea? Ai putea sa-mi spui cam de ce n-ar fi Udrea de vina? Daca esti fan Udrea si ai scris din sufletelul tau postarea de mai sus o sa revii si o sa-mi explici, cred. Daca esti de permanenta/ ofiter de serviciu si ai primit un brief cu ” De intervenit” + link-urile nu te mai obosi, stim cu totii cam ce scrie p’acolo…

  • scharke
    December 26, 2009

    Udrea vrea sa faca statiune noua pe Valea Jiului pt ca la renovarea celor vechi ar trebui sa imparta banu cu alesii locali. :)

  • Silvia
    December 26, 2009

    La Borsec este tot mai rau de cel putin 10 ani si nu cred ca ar fi avut Udrea ce sa faca in unul singur la ministerul turismului sa repare tot ce s-a furat si s-a distrus in ultimii 20. Pentru imaginea tarii a facut o treaba buna, dar chiar nu cred ca avea cum sa aiba grija de tot intr-un an. In acest nou mandat, insa, s-ar putea ca lucrurile sa stea altfel

  • Ruxandra Lungu
    December 26, 2009

    Nu cred ca Elena Udrea este vinovata de halul in care a ajuns localitatea sau de faptul ca aceste ape minerale au ajuns pe mana nu stiu cui. De vina suntem doar noi, care votam de 20 de ani legati la ochi!

  • Dramoleta
    December 27, 2009

    Ingenios joc de cuvinte regina-rugina :)
    Poate reusim sa o dam jos pe Udrea cu urmatoarea campanie anti. In cinci ani :lol:

  • Mesager
    December 28, 2009

    Cristi, te rog modifica . Statiunea nu a ajuns “azi” asa. E de cel putin de 9 ani asa (ultima oara cand am trecut pe acolo).

  • paul
    December 28, 2009

    lucrez in turism de peste 20 de ani si sincer nu inteleg care este legatura dintre starea statiunii si elena udrea. ma dezamagesti cristi… precum odinioara toata lumea se pricepea la fotbal si agricultura, azi, oricine face o saptamana de concediu se pricepe la turism. vai de mama voastra!

  • Albert
    December 28, 2009

    Szegyen!!!
    Szegyelheti magat Borszek vezetosege!
    Ilyet a 21 szazadban egy olyan helyen ahol milliardokat forgatnak meg az asvanyvizbol ?
    Semmirevalo ocska embereknek kell nevezni!

  • Marius
    January 3, 2010

    E păcat, dar aici se coace o şmecherie. Noii proprietari de vile nu au bani sau nu vor să investească. Se aşteaptă ca totul să se dărâme, să scadă preţul şi pe urmă om mai vedea.

  • Borszeki
    February 21, 2010

    Tisztelt Albert úr! A milliárdokat amelyeket Ön emleget sajnos nem a város forgatja hanem a borviztöltöde tulajdonosai meg a román állam amely felvasalja a borviz utáni illetéket (mellesleg kb. 7 millió új lejt) és ebből semmit sem utal visza a városnak. De sajnos egy olyan “ócska, tudatlan” ember mint Ön nem tudhatta ezt.

  • o localnica
    March 25, 2010

    Oare de ce este de vina primarul actual? Ce au facut ceilalti care au fost inaintea lui? Ce au facut locuitorii pentru orasul lor? E usor sa criticam ,si sa nu facem nimic.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *